„AIR MOLDOVA” ŞI-A MAJORAT FLUXUL DE CĂLĂTORI ÎN LUNA MAI CU 18%

15.06.2011

Compania aeriană de stat „Air Moldova” a transportat în luna mai 2011 pe cursele sale regulate circa 47 mii de pasageri, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut. Potrivit comunicatului companiei, cea mai mare creştere a fluxului de pasageri a fost înregistrată pe rutele: Chişinău-Kiev (+95%), Chişinău-Londra (+88%), Chişinău-Lisabona (+57%), Chişinău-Viena (+32%) şi Chişinău-Atena (+24%). Peste 600 de pasageri de transfer au beneficiat de serviciile companiei aeriene „Air Moldova” din Moscova şi Bucureşti spre Europa şi invers, folosind Aeroportul International Chişinău ca punct de tranzit. În general, în ianuarie-mai 2011, „Air Moldova” a transportat 163 mii de pasageri, majorîndu-şi fluxul de călători cu 13% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. În ianuarie-mai 2011, „Air Moldova” a transportat peste 3,2 mii de pasageri de transfer.

 

Compania aeriană „Air Moldova” este cel mai mare transportator aerian din Moldova, căruia îi revine peste 50% din toate transportările aeriene de pe piaţa autohtonă. În prezent, lista de curse operate de „Air Moldova” include 21 destinaţii directe: Frankfurt, Viena, Bucureşti,Istanbul, Lisabona, Madrid, Londra, Atena, Larnaca, Roma, Milano, Verona, Paris, Moscova, Sankt-Peterburg, Munchen, Kiev, Soci, Varna, Antalya. Compania oferă pasagerilor săi două clase de deservire –Econom şi Business.

 


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.