Poşta
Înregistrare Aţi uitat parola?

COMPATRIOȚII AU REUȘIT: PROBLEMELE LOR SÎNT DISCUTATE LA KREMLIN

22.02.2017
 

Deja în luna martie, autoritățile ruse intenționează să organizeze o serie de activități legate de problemele compatrioților. După ce în Duma de Stat pot ajunge amendamentele la Legea privind cetățenia, care vor facilita obținerea acesteia pentru acea categorie de persoane, care se mută cu traiul în țară. Oficialii afirmă că în țară se află aproximativ 5 mii de persoane,din rîndul așa-numiților compatrioți, care nu au cetățenie. Experții vorbesc de alte cifre, de aproximativ 400 de mii de persoane.

 

Potrivit unor informații, în această săptămînă la Kremlin va fi examinată, în cele din urmă, petiția adresată președintelui, prin care se solicită simplificarea procedurilor de strămutare în patria istorică. În documentul, semnat de mai mult de 12 mii de persoane se spune că Legea privind repatrierea "este esențială pentru supraviețuirea națională, pe fundalul catastrofei demografice în care ne aflăm acum". Potrivit autorilor petiției, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au promis, în viitorul apropiat, să prezinte un răspuns detaliat cu propuneri concrete.

 

Compatrioții înșiși contează, în primul rînd, pe anularea cerinței de înregistrare obligatorie pentru ei, deoarece cei mai mulți proprietari care le oferă chirie, refuză să facă acest lucru.

 

Astăzi, pentru primirea permisului de ședere temporară este pusă la dispoziție doar o săptămînă pentru o astfel de înregistrare. De aceea, există mai multe metode, nu prea legale, alternativa fiind amenda administrativă, ca apoi să urmeze și expulzarea din Rusia.

 

În luna martie sînt preconizate audieri parlamentare în Duma de Stat cu privire la Legea imigrării, inițiate de "Edinaia Rossia". În special, va fi pusă în discuție problema practică a aplicabilității legii în regiuni, care îi aduce pe mulți imigranți în situația în care aceștia pot fi ajutați doar de amnistia imigrației. În urma audierilor reprezentanții partidului"Edinaia Rossia" preconizează introducerea unor serii de proiecte de legi legate de problemele compatrioților.

 

La ora actuală, potrivit estimărilor Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, numai în țările CSI locuiesc aproximativ 17 de milioane de cetățeni și compatrioți ruși. Dintre aceștia, în Ucraina - 7 milioane, Kazahstan - 5 milioane, Belarus - mai mult de 1 milion, în Uzbekistan - aproximativ 1 milion.

 

Sursa: http://jobmigrant.ru

Publică un comentariu nou