CRISTOS MÎNTUITORUL - RIO DE JANEIRO

13.12.2012
 

Cristo Redentor (Cristos Mîntuitorul) este un monument în Rio de Janeiro (Brazilia). El este amplasat la sud de oraș pe muntele Corcovado (780 m) în pădurea Tijuca. Monumentul a fost planificat cu ocazia aniversării de 100 de ani de la declararea independenței Braziliei. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai după zece ani a început construcția lui. Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931. Edificiul are o înălțime de 30 metri, împreună cu soclul 38 de metri, lățimea la nivelul brațelor 28 metri și o greutate de 1145 tone. În soclu se află o capelă unde pot intra 150 de persoane, mulajul (modelul) din ghips a fost efectuat de sculptorul francez Paul Landowski. Materialul de construcție este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic. Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj. În orașul bolivian Cochabamba a fost amplasat un monument asemănător, care depășește cu 8 m înălțimea monumentului brazilian. În prezent există în Brazilia și Portugalia mai multe copii ale statuii.

 

Sursa: Viza.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.