Poşta
Înregistrare Aţi uitat parola?

DIASPORA A INVESTIT 2 MIL. LEI ÎN DEZVOLTAREA LOCALĂ

16.03.2017
Diaspora a investit 2 mil. lei în dezvoltarea locală
 

Migranţi originari din 23 comunităţi din Moldova au investit peste 2 mil. lei în dezvoltarea locală.


Surse din cadrul UNDP în Moldova au relatat pentru INFOTAG că timp de trei luni, campania de colectare de fonduri "Cu drag pentru acasă", desfăşurată de proiectul "Migraţie şi dezvoltare locală", cu susţinerea financiară a Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare, a convins 4 mii de migranţi, dar şi localnici, să contribuie financiar la dezvoltarea locală.

 

Potrivit organizatorilor, sumele transferate variază între 24 lei şi 1000 dolari. Banii au fost colectaţi prin intermediul unei platforme online de colectare de fonduri, destinată proiectelor comunitare.

 

Suma totală a celor 23 de proiecte (5 oraşe şi 18 sate) care urmează a fi implementate este estimată la 5 mii, dintre care: peste 0 mii sînt colectate de la migranţi, 0 mii sînt oferite de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare şi 5 mii sînt alocate din bugetele locale.

 

Printre proiectele de dezvoltare locală care urmează a fi implementate se numără dezvoltarea unor servicii mai bune de aprovizionare cu apă potabilă, de evacuare a deşeurilor, de întreţinere a drumurilor locale, de recreare şi sport, de iluminat public, de dezvoltare economică locală.

 

"Rezultatele acestei campanii sînt impresionante. Mobilizarea extraordinară a diasporei ne-a confirmat o dată în plus că există un potenţial care poate şi trebuie valorificat. Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare îşi propune şi în continuare să contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru valorificarea potenţialului migraţiei, să susţină crearea serviciilor şi produselor destinate migranţilor şi familiilor lor şi să implice diaspora în dezvoltarea ţării", a afirmat coordonatorul de program la Biroul de Cooperare al Elveţiei în Moldova, Radu Danii.

 

Sursa: infotag.md

Publică un comentariu nou