KÎRGÎZSTANUL A NUMIT UN NOU AMBASADOR ÎN MOLDOVA

29.07.2011

Noul ambasador al Kîrgîzstanului în Moldova a fost numit Borubek Ashirov. Decretul privind desemnarea lui în acest post a fost semnat de către preşedintele Kîrgîzstanului, Roza Otunbaieva. Borubek Ashirov a fost numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Kîrgîzstanului în Ucraina în ianuarie 2011 şi va fi prin cumul ambasador în Moldova, cu reşedinţa la Kiev, Ucraina. Borubek Ashirov s-a născut în 1953. Anterior, el a ocupat postul de şef adjunct al Aparatului prezidenţial al Kîrgîzstanului. Mai tîrziu el a fost numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Kîrgîzstanului în Belarus, Letonia, Lituania, Polonia, ocupînd în acelaşi timp funcţia de reprezentant permanent şi plenipotenţiar în organele statutare ale CSI. Începînd cu luna martie 1997, el a prezidat Comitetul Executiv al Consiliului Interstatal al Kazahstanului, Kîrgîzstanului şi Uzbekistanului. Din 2008 Borubek Ashirov a condus Departamentul de dezvoltare a infrastructurii pieţei din cadrul Secretariatului Comitetului de integrare al EurAsEC. Ulterior, el a fost Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Kîrgîzstanului în Turkmenistan, a condus Aparatul Guvernului provizoriu al Kîrgîzstanului.

 


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.