MOLDOVENII DIN CANADA AU CREAT CONSILIUL NAȚIONAL AL DIASPOREI (FOTO)

22.01.2018
 

La 20 ianuarie 2018 la Montréal, Canada, a fost creat Consiliul Național al Diasporei din Canada (CNDC) și a fost adoptat Regulamentul de funcționare a acestuia.


Această decizie apartine asociațiilor neguvernamentale ale membrilor comunității, originari din Republica Moldova.

 

CNDC este creat pentru a armoniza și coordona activitățile ONG-urilor și grupurilor comunitare în scopul sporirii eficienței și vizibilității activităților cuturale și economice menite să contribuie la promovarea valorilor culturale și economice naționale, precum și la menținerea unei relații permanente cu Republica Moldova, cooperarea pe orizontală cu Biroul Relații cu Diaspora și Ambasada Republicii Moldova în Canada, cu alți parteneri instituționali din Republica Moldova și Canada.

 

La Masa Rotundă a asociațiilor diasporei canadiene au fost prezenți reprezentați din sectorul asociativ din Montréal, Edmonton, Calgary, Laval ș.a.

Participanții au fost salutați de oaspeții de onoare, Ambasadorul Republicii Moldova în Canada, Directorul Biroului pentru Relații cu Diaspora, coordonatorul al Programului Migrație și Dezvoltare, Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova.

 

Cei peste 30 de participanți la întrunire au povestit despre realizările asociațiilor lor și au menționat necesitatea colaborării și comunicării eficiente între asociații.

Consiliul Național al Diasporei din Canada își va începe activitățile joi, 25 ianuarie 2018, cînd se va întruni la prima sa ședință pentru a discuta Programul de activitate pentru 2018-2019. Doamna Ala Mîndîcanu a fost aleasă prin consens ca Gestionar al CNDC.

 

Crearea Consiliului Național al Diasporei din Canada este doar un început pentru consolidarea activității asociațiilor Diasporei din toată lumea. Principiile de bază ale acestor consilii trebuie să fie, conform conceptului, solidaritatea comunitară, comunicarea eficientă, colaborarea pe orizontală dintre asociații și cu partenerii instituționali.

 

 

 

 

 

 

 

 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.