NOI IMPLEMENTĂRI ALE Î.S. „CRIS”REGISTRU” ÎN VEDEREA PROGRAMULUI DE ACŢIUNI PENTRU SUSŢINEREA PERSOANELOR ORIGINARE DIN REPUBLICA MOLDOVA DOMICILIATE PESTE HOTARE

05.09.2011

Potrivit modificărilor operate în Legea nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte pînă pe 31 decembrie 2011 cetăţenilor Republicii Moldova, aflaţi peste hotare, li se vor elibera paşapoarte ce nu conţin date biometrice la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova.

 

Cetăţenii moldoveni, aflaţi temporar peste hotare şi care doresc să se stabilească cu traiul în ţara de reşedinţă, se adresează cu cererea respectivă la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova din ţara de şedere.

 

Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova conlucrează efectiv cu subdiviziunile structurale ale Î.S. „CRIS”Registru” cu scopul protejării drepturilor legitime ale cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi peste hotare. Astfel, se examinează operativ interpelările misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova privind identificarea cetăţenilor aflaţi peste hotare, autentificarea actelor de identitate ale acestora, confirmarea statutului persoanelor care nu dispun de acte de identitate, anunţarea privind decesul, spitalizarea cetăţenilor Republicii Moldova peste hotarele republicii, apartenenţa sau neapartenenţa la cetăţenia RM.

 

Sistematic se efectuează identificarea persoanelor presupuse cetăţeni ai Republicii Moldova, rude ai acestora domiciliaţi pe teritoriul Republicii Moldova (cu indicarea înregistrării la domiciliu), cît şi celor plecaţi cu stabilirea traiului permanent peste hotare (cu indicarea ţării de destinaţie).

 

În baza interpelărilor parvenite de la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova acreditate peste hotare şi de la cele străine acreditate pe teritoriul ţării, în cooperare cu serviciile de resort (Serviciul Stare Civilă, Biroul informaţii şi adrese, organele administraţiei publice locale (primării) etc) se identifică rudele, moştenitorii unor originari moldoveni, pentru stabilirea unei informaţii veridice despre fiecare caz în parte.

 

Subdiviziunile Î.S. „CRIS”Registru”, în conlucrare cu MAEIE şi prin intermediul reprezentanţelor diplomatice ale Republicii Moldova asigură concomitent eliberarea titlurilor de călătorie victimelor traficului de fiinţe umane care, pe diferite motive, au rămas fără acte de identitate, necesare pentru revenire în ţară. Toate interpelările sunt examinate în mod operativ, cu respectarea termenului stabilit în aceste scopuri.

 

 Pentru a proteja şi a acorda ajutor cetăţenilor Republicii Moldova, aflaţi temporar sau permanent peste hotarele ţării, DDP examinează în mod curent multiplele adresări şi interpelări ale solicitanţilor, parvenite prin poştă ori prin Internet, cu remiterea operativă a răspunsurilor la subiectul de referinţă, în limitele atribuţiilor.

 

De asemenea, se desfăşoară acţiuni privind încurajarea persoanelor născute în Republica Moldova, precum şi a celor care au locuit pînă la 28 iunie 1940 în Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi în RASSM şi a urmaşilor acestora în vederea acordării cetăţeniei Republicii Moldova conform prevederilor Legii cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024-XIV din 02 iunie 2000.

 

Cererile sînt recepţionate de misiunile diplomatice ale Republicii Moldova în străinătate şi sînt examinate de către Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, conform Hotărîrii Guvernului nr.197 din 12.03.2001 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la procedura dobîndirii şi pierderii cetăţeniei Republicii Moldova”  în termen de pînă la trei luni.

În perioada anilor 2010-2011 au dobîndit cetăţenia Republicii Moldova 247 cetăţeni străini domiciliaţi în străinătate.

 

Sursa: Viza.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.