OBAMA, PREŞEDINTELE CARE DEPUNE JURĂMÎNTUL DE PATRU ORI

21.01.2013
Foto: citynews.ro

Preşedintele SUA a inagurat oficial al doilea mandat în fruntea statului cu o ceremonie privată,la Casa Albă.

 

Barack Obama a depus jurămîntul, în 2009, de două ori, din cauză că prima oară a încurcat ordinea cuvintelor din text, iar acum îl va depune tot de două ori, din cauza hazardului calendaristic.

 

Potrivit Constituţiei SUA, preşedintele american trebuie să depună jurămîntul de credinţă în 20 ianuarie. Dacă data respectivă cade duminica, procedura are loc într-un cadru restrîns, iar festivitatea publică este organizată a doua zi.

 

Vicepreşedintele Joe Biden a fost primul care a depus jurămîntul, duminică, cu cîteva ore înainte ca Barack Obama să facă acelaşi lucru. Ceremoniile private au precedat festivităţile grandioase pregătite pentru luni.

 

Cei doi oficiali depun, luni, jurămîntul public, pe treptele Capitoliului, în faţa unei mulţimi de circa 800.000 de oameni, conform aşteptărilor organizatorilor, jumătate din cîţi au participat la festivitatea precedentă, în 2009.

 

Biden a rostit textul jurămîntului la ora 8 dimineaţa, la Observatorul Naval, reşedinţa oficială a vicepreşedintelui american, în prezenţa judecătoarei de la Curtea Supremă de Justiţie Sonia Sotomayor. Cu o mînă pe Biblie, Joe Biden a jurat să respecte şi să apere Constituţia.

 

Obama urma să depună jurămîntul, într-o ceremonie privată, la Casa Albă, înainte de prînz (duminică, în jurul orei 19.00, ora României), eveniment ce urma să fie transmis în direct de posturile de televiziune. Obama şi Biden au depus o coroană de flori la Cimitirul Naţional Militar Arlington din Washington.

 

După jurămîntul public, Barack Obama şi soţia sa, Michelle, vor parcurge Pennsylvania Avenue, artera ce leagă Capitoliul de Casa Albă şi apoi vor asista la o defilare, de la o tribună instalată în faţa reşedinţei prezidenţiale. Ziua se încheie cu balurile de învestitură la Palatul Congresului.

 

În alocuţiunea de luni, Obama vorbeşte despre viziunea sa pentru al doilea mandat, dar nu se referă specific la anumite politici. Acestea vor face subiectul Discursului său despre Starea Naţiunii, pe care îl va susţine în 12 februarie.

 

Zeci de mii de reprezentanţi ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi pentru securizarea centrului capitalei americane.  

 

Sursa: evz.ro

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.