PREMIUL MARE AL CURSEI DE CICLISM „ORHEIUL VECHI XCM 2018” – O BICICLETĂ GIANT (VIDEO) ©

07.05.2018
 

Pe 5 mai, pe teritoriul raionului Orhei și pe cel al Complexului Muzeal Istorico-Arheologic „Orheiul Vechi”, a avut loc cursa de ciclism MTB la cross country.


Evenimentul, organizat de clubul MTB.MD în parteneriat cu compania DAAC Hermes și salonul de biciclete Giant, a adunat în jur de 200 de împătimiţi ai ciclismului, care au luptat pentru un premiu generos – o bicicletă Giant.

 

„Participăm la unul dintre cele mai interesante competiții de ciclism – Cross-Country Marathon. Evenimentul este organizat de MTB.MD, iar printre partenerii generali ai concursului se numără și compania DAAC Hermes, și salonul de biciclete Giant. Ne propunem promovarea unui mod de viață sănătos și a ciclismului. La competiție participă circa 200 de sportivi profesioniști”, a menționat managerul salonului de biciclete Giant, Inessa Dragan.

La sfîrşitul evenimentului, toţi sportivii au participat la o tombolă cu premii generoase, oferite de organizatorii şi partenerii competiţiei.

„În cadrul evenimentului a fost organizată o tombolă cu premii simbolice, precum sticle sport de apă, pompe de umflat roțile, iar premiul mare a fost o bicicletă Giant ATX de calitate, sigură și confortabilă”, a adăugat Inessa Dragan

 

Salonul de Biciclete „Giant” a oferit suport în calitate de sponsor al evenimentului, sprijinind promovarea ciclismului în Moldova, dar și a unui stil de viață activ.

Cursa de ciclism MTB la cross-country este o competiţie care se desfăşoară anual în ţara noastră şi are drept scop promovarea mersului pe bicicletă şi a unui mod de viaţă sănătos.

În acest an, evenimentul a ajuns la cea de-a treia ediţie.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.