Foto: profcentre.ru |
Exigenţele introduse recent de către autorităţile ucrainene, vizînd prezentarea de către cetăţenii străini a unor garanţii financiare la intrarea pe teritoriul Ucrainei se aplică în mod selectiv. Despre aceasta a fost informată delegația Republicii Moldova, aflată la Kiev (14.02.2014) cu ocazia desfășurării consultărilor consulare moldo-ucrainene.
De asemenea, diplomații ucraineni au adus la cunoștință că noile reguli nu au menirea de a crea obstacole suplimentare în calea deplasării libere a cetăţenilor, acestea fiind concepute ca o măsură de prevenire a infracţiunilor transfrontaliere.
Pentru a înțelege, pe deplin, formula verificărilor ,,în mod selectiv,, la intrare în Ucraina, precum și a semnala cazurile de refuz a intrării pe teritoriul Ucrainei, recomandăm să apelați la Direcția Generală Afaceri Consulare a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE), Consulatul RM de la Odesa și Ambasada Republicii Moldova la Kiev:
MAEIE
Adresa: or. Chișinău, strada Alexei Mateevici 80, municipiul Chişinău, Republica Moldova, MD – 2009; Tel: – 080090990 (apel gratuit); e-mail: callcenter@mfa.md; consdep@mfa.md
Datele de contact ale Consulatului RM de la Odesa și ale Ambasadei Republicii Moldova la Kiev pot fi găsite AICI.
Sursa: mfa.gov.md
Publică un comentariu nou