RUSIA VA PRELUNGI TERMENUL AMNISTIEI MIGRAŢIONALE

20.03.2017
 

Președintele Igor Dodon anunță că a solicitat în cadrul întrevederii cu omologul său rus, Vladimir Putin, prelungirea termenului amnistiei migraţionale şi după data de 20 martie. Cei doi șefi de stat au mai discutat și despre reglementarea diferendului transnistrean, dar și parteneriatul strategic moldo-rus.

 

Într-un comunica de presă al Președinției se menționează că Igor Dodon i-a mulţumit preşedintelui rus pentru soluţionarea problemei exporturilor în Rusia a producţiei mai multor întreprinderi de vinificaţie mari din Moldova. În mod special, Igor Dodon i-a mulţumit preşedintelui Rusiei pentru amnistia migraţională pentru anumite categorii de cetăţeni moldoveni, totodată solicitând soluţionarea problemei și aplicarea unei amnistii pentru ceilalţi 33 de mii de cetăţeni ai Moldovei, aflaţi acum în patrie, dar care au comis anumite încălcări în perioada aflării pe teritoriul Rusiei.

 

„Am cerut prelungirea termenului amnistiei migraţionale şi după data de 20 martie, astfel încât să poată beneficia de aceasta un număr maxim de cetăţeni moldoveni, aflaţi la muncă în Rusia. Vladimir Putin m-a anunțat că termenul va fi prelungit", a declarat Igor Dodon.

 

Preşedintele Dodon a mai venit cu iniţiativa examinării oportunităţii încheierii unui acord cu privire la cetăţenia dublă pentru ca compatrioţii moldoveni, aflaţi cu traiul permanent în Rusia, să nu fie nevoiţi să renunţe la cetăţenia moldovenească. Unul din subiectele discuţiei l-a reprezentat nota de protest înaintată ambasadorului Federației Ruse în Moldova din partea conducătorilor Parlamentului şi Guvernului ţării, precum şi îndemnul celor din urmă pentru funcţionarii moldoveni de a evita vizitele în Federaţia Rusă.

 

„Mi-am exprimat regretul în legătură cu declaraţia neinspirată a conducerii Moldovei vizavi de Federaţia Rusă. Sper sincer că astfel de acțiuni nu vor influenţa dinamica generală a relaţiilor moldo-ruse", a spus preşedintele.

 

De asemenea, părţile au mai discutat subiectulreglementării diferendului transnistrean. Igor Dodon l-a informat pe Vladimir Putin despre intenţia de a avea o întrevedere cu liderul transnistrean, până la sfârşitul lunii martie. În cadrul discuţiei, Igor Dodon i-a propus lui Vladimir Putin organizarea unor consultări moldo-ruse cu privire la stabilirea unui parteneriat strategic între Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

 

Sursa: ipn.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.