Foto: makler.md |
Recent, preşedintele Congresului Diasporelor Moldoveneşti, Alexandr Kalinin, a participat la Tîrgul locurilor de muncă pentru cetăţenii străini în oraşul Moscova.
Tîrgul a fost organizat de către Departamentul muncă şi ocuparea forței de muncă a populaţiei oraşului Moscova, cu participarea Centrului pentru schimbul forței de muncă din Moscova şi a Biroului Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie din Moscova (Biroul OIM), cu scopul de a realiza dispoziția primarului Moscovei, Serghei Sobianin, de îmbunătăţire a activităţilor în domeniul de atragere şi de folosire a muncitorilor străini.
În cadrul evenimentului, Alexandr Kalinin s-a întîlnit cu directorul Centrului pentru schimbul forței de muncă din Moscova, Igor Kolcin.
”Locuri de muncă, preconizate pentru cetăţenii străini, au prezentat atît membrii permanenţi ai tîrgurilor locurilor de muncă: ”Mosgortrans”, ZIL, ”Mospromstroi”, cît şi de noii membri. Solicitanţilor locurilor de muncă le sînt prezentate locuri vacante de muncă la specialităţile de îngrijitor (cu folosirea mijloacelor tehnice), lăcătuş-mecanic și meserii din construcţie”, a spus Igor Kolcin.
Potrivit preşedintelui Congresului Diasporelor Moldoveneşti, participarea emigranţilor moldoveni la desfăşurarea unor astfel de tîrguri a locurilor de muncă pentru străini este indispensabilă. ”Ocuparea forţei de muncă concentrate, intenţionate şi, cel mai important, legale, a compatrioţilor noștri de pe teritoriul Rusiei, îi va garanta nu doar un cîştig celui venit din Moldova, dar și asigurare socială şi medicală. Scopul nostru comun este de a contribui la legalizarea cetăţenilor noştri”, a remarcat Alexandr Kalinin.
La finele discuţiei, părţile au convenit să organizeze o reuniune privind ocuparea forţei de muncă şi legalizarea muncitorilor migranţi din Moldova pe teritoriul oraşului Moscova.
Sursa: moldova.ms
Publică un comentariu nou