OFICIALII MOLDOVENI VOR AVEA INTERDICȚIA DE A EFECTUA DEPLASĂRI ÎN RUSIA

09.03.2017
Oficialii moldoveni vor avea interdicția de a efectua deplasări în Rusia
 

Reprezentanții guvernării au transmis o notă conducerii Federației Ruse prin care semnalează multiple abuzuri comise de parte rusă în raport cu demnitarii moldoveni.


Potrivit autorităților, oficialii moldoveni sînt opriți abuziv la intrarea în Federația Rusă, interogați, percheziționați, tratați în mod umilitor de către reprezentanți ai serviciilor speciale rusești.

 

„Un asemenea comportament este atît inadecvat, cît și nejustificat. De asemenea, este descris modul abuziv în care una dintre instituțiile de la Moscova a încercat de mai multe ori în ultimele luni să pună sub monitorizare internațională mai mulți politicieni din Republica Moldova, inclusiv deputați, folosindu-se în acest scop de informații false și date trunchiate. Solicitările lor abuzive au fost respinse din aceste motive, dar și din considerente ce țin de o încercare evidentă de hărțuire a oficialilor moldoveni”, susține guvernarea.

 

Potrivit autorităților moldovene, au fost situații în care astfel de solicitări s-au transmis de 15 ori doar în cazul unei singure persoane, ceea ce subliniază caracterul de hărțuire politică. Autoritățile mai menționează că relele tratamente aplicate demnitarilor moldoveni ar avea legătură cu avansarea anchetei în cazul spălării celor 22 de miliarde de dolari prin „Moldinconbank”.

 

„Mai exact, imediat după ce au fost reținuți oficiali ai băncii amintite, iar judecători și executori au fost puși sub învinuire, unii dintre ei fiind trimiși deja în judecată. Abuzurile s-au intensificat odată cu solicitările transmise de anchetatorii moldoveni în Federația Rusă pentru a obține informații privind proveniența sumei de bani menționată, date esențiale pentru probarea întregului adevăr din acest caz. Menționăm că ancheta a relevat inclusiv legături între o parte din banii respectivi și tentativa de corupere a unor deputați din Parlamentul Republicii Moldova”, se arată în declarația guvernării.

 

Doar în ultimele luni, cel puțin 25 de oficiali moldoveni au fost opriți și tratați abuziv la intrarea în Federația Rusă. Nota cu privire la abuzurile comise a fost transmisă părții ruse în cadrul unei întrevederi avute astăzi de președintele Parlamentarului, Andrian Candu, și premierul Pavel Filip cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin.

 

Candu și Filip au anunțat că pînă la stoparea încălcărilor, oficialii moldoveni vor avea interdicția de a efectua deplasări în Federația Rusă.

 

„S-a luat decizia transmiterii acestei note oficiale către conducerea Federației Ruse, în care se solicită o intervenție imediată pentru stoparea abuzurilor. De asemenea, ambasadorul rus a fost anunțat că pînă la soluționarea acestei probleme, oficialilor moldoveni li se va cere să se abțină de la deplasări în Federația Rusă”, se arată în declarație. 

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.