Poşta
Înregistrare Aţi uitat parola?

(FOTO) ECHIPA DIASPOREI A PIERDUT CUPA LA MINI-FOTBAL

22.08.2017
Echipa diasporei a pierdut Cupa la mini-fotbal
 

În contextul marcării Zilelor Diasporei 2017, pe 20 august, s-a desfăşurat în premieră Cupa diasporei la mini-fotbal.

 

La competiţie au participat patru echipe formate din reprezentanți ai Guvernului, Diasporei Republicii Moldova, Presei sportive şi reprezentanți ai Şcolii Sportive Specializate de Fotbal Nr. 1 din Chişinău.


În debutul evenimentului, atît Secretarul general adjunct al Guvernului Republicii Moldova, Iurie Cazacu, cît şi şefa Biroului Relaţii cu Diaspora, Olga Coptu au salutat receptivitatea tuturor membrilor echipelor de a participa la ediţia din acest an a Cupei diasporei, menţionînd că astfel de evenimente vin să consolideze relaţiile dintre diasporă şi Guvern.

 

În rezultatul competiţiei, echipele s-au clasat astfel: Locul I – echipa Guvernului Republicii Moldova – deţinătorii Cupei diasporei 2017, Locul II – echipa Şcolii Sportive Specializate de Fotbal Nr. 1 din Chişinău, Locul III – echipa Presei sportive, Locul IV – echipa Diasporei.

 

Amintim că, în perioada 18-20 august curent, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, Biroul Relații cu Diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat a organizat Zilele Diasporei în Republica Moldova, ediția a IV-a. Zilele Diasporei sînt organizate anual, la sfîrșitul săptămînii a treia din luna august, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Nr. 735, din 09.06.2016.


Toate activitățile organizate în cadrul Zilelor Diasporei, au drept scop fortificarea comunicării dintre Guvern şi diasporă, mobilizarea asociațiilor diasporei și a societății civile pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, consolidarea capacităţilor diasporei şi edificarea unor punţi de legătură cu cetăţenii ţării, indiferent de locul unde se află.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou