STUDENȚII DIN DIASPORĂ VOR PUTEA URMA UN STAGIU ÎN APARATUL PREȘEDINTELUI

07.05.2018
 

Președinția Republicii Moldova oferă studenților din diasporă oportunitatea efectuării unui program de practica în cadrul instituției


Descriere a stagiului de practică

Studenții selecționați pentru efectuarea stagiului de practică vor fi implicați direct în activitatea instituției prezidențiale și vor acorda asistență organizatorică și informațională consilierilor Președintelui Republicii Moldova.


Sarcini de bază

Stagiul de practica vizează tineri capabili:

să efectueze analiza documentelor de politici, a proiectelor de legi în domeniul de competență, precum și să prezinte propuneri pe marginea acestora;
să pregătească, la indicația consilierului Președintelui Republicii Moldova, materiale analitico-informaționale, note de serviciu și alte documente în domeniul de competență;
să asigure comunicarea și conlucrarea cu autoritățile publice și alte instituții din domeniu;
să monitorizeze îndeplinirea indicațiilor conducerii;
să îndeplinească alte sarcini și indicații (în funcție de ariile tematice care i-au fost distribuite stagiarului).


Domenii de activitate:

domeniul economic (1 persoană);
domeniul juridic şi relațiilor instituționale (1 persoană);
domeniul apărării şi securității naționale (2 persoane);
domeniul educației, culturii și cercetării (1 persoană);
domeniul agroindustrial şi al administrației publice (1 persoană)
domeniul politicii externe (2 persoane).


Eligibilitate

Programul este deschis studenților care studiază în universități din afara Republicii Moldova.
Nivelul de studii: masterat.
Programul de lucru este de minim 20 de ore pe săptămînă, pe o perioada de 2 luni.
Cunoașterea limbilor de circulație internațională.
Cunoștințe de operare PC, incluzînd procesare text și baze de date.


Dosar de candidatură

Selecția se va desfășura pentru perioada 10 mai-10 iunie 2018. Pentru selecție, sînt necesare următoarele:

Scrisoarea de motivație care să descrie interesul de a lucra în cadrul Președinției Republicii Moldova și așteptările candidatului, adresată consilierului Președintelui Republicii Moldova pentru relațiile cu diaspora, doamna Cristina Buga.
Scrisoarea de recomandare din partea unui profesor, adresată consilierului Președintelui Republicii Moldova pentru relații cu diaspora, doamnei Cristina Buga.
Curriculum vitae.
Copia pașaportului.
Documentele menționate supra vor fi transmise prin e-mail: c.buga@prm.md

Ca parte a procesului de selecție, este posibilă susținerea unui interviu cu un membru al Aparatului Președintelui Republicii Moldova.

 

Cerințe:

Stagiul de practică se efectuează pe bază de voluntariat. Cerințele vizează profesionalism și responsabilitate în îndeplinirea sarcinilor stabilite de comun acord.
Studiile candidatului trebuie să aibă tangențe cu domeniul pentru care acesta aplică.


Persoana responsabilă de oferirea informațiilor suplimentare și de primirea documentelor: consilierul Președintelui Republicii Moldova pentru relațiile cu diaspora, Cristina Buga, e-mail: c.buga@prm.md tel: 00373 6 75 85 703 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.