CÎND ȘI CU CE VOR ZBURA PRIMII TURIȘTI MOLDOVENI SPRE ANTALYA

01.07.2020

 

 

Pandemia COVID-19 a determinat mulți turiști să renunțe la sejururile programate pentru această vară. Alții nu ezită să fac programări pentru perioada imediat următoare în condițiile în care operatorii le propun oferte atractive.


Turcia începe din iulie a primi turiști din Republica Moldova, cu respectarea unui șir de reguli. La fel și Grecia, însă turiștii vor putea ajunge la mare doar pe cale terestră și cu completarea unei fișe în care să fie indicată destinația exactă. Ucraina și România păstrează obligația de autoizolare pentru 14 zile pentru cei care intră pe teritoriul lor. Iar în cazul Bulgariei, turiștii moldoveni încă nu pot ajunge pe litoral, cel puțin pînă pe 15 iulie.

 

Contactată de IPN, Viorica Cașu, directoarea unei agenții de turism care efectuează curse charter spre Turcia, a declarat că, din 1 iulie, sînt planificate cursele regulate spre Istanbul, iar din 4 iulie se planifică cursa charter spre Antalya. Anul acesta, din cauza pandemiei, sînt impuse mai multe reguli care vor trebui respectate de turiști. În avion fiecare persoană va purta mască și mănuși. Ajungînd în aeroportul din Antalya, turistul va avea posibilitatea să-și cumpere asigurare pentru COVID-19, care pentru șapte zile costă în jur de 24 de euro. Deocamdată, nu se cunoaște ce exact ce va conține această asigurare medicală, însă ea va acoperi cheltuielile pentru efectuarea a două teste, tratamentul în staționar. În prezent este examinată posibilitatea ca această asigurare să poată să fie procurată și din Republica Moldova.

 

Înainte de a trece controlul pașapoartelor, turistului îi va măsurată temperatura corpului. În cazul în care aceasta va depăși 37,7 grade, persoana va fi izolată și îi va fi făcut testul la COVID-19. Dacă se confirmă prezența virusului, persoana va fi dusă la spital. Doar în cazul simptomelor ușoare va fi lăsată la hotel. În hoteluri, vor fi spații special amenajate pentru izolare.

 

În autocarele de transfer de la aeroport la hotel vor fi ocupate doar locurile de la geam. Înainte de a intra în hotel, bagajele turiștilor vor dezinfectate. Fiecare hotel, urmează să asigure, în măsura posibilităților, realizarea check-in-ului în are liber. Și în cazul restaurantelor, și în cazul piscinei, plajei, între mese, între șezlonguri va fi asigurată distanța socială. Pentru a putea lăsa copilul la minicluburile hotelurilor, vor fi necesare programări din timp. La fel, și în cazul sălilor de sport și a zonelor spa. După check-out, în cameră nu va fi cazat nimeni cel puțin timp de 12 ore, pentru a fi efectuată dezinfectarea.

 

Directoarea companiei a menționat că, deși o parte din turiști au reprogramat pentru anul viitor vacanțele rezervate pînă pe 17 martie sau le-au anulat, sînt și rezervări noi. Și acest fapt este o posibilitate pentru operatori să-și revigoreze puțin activitatea, care a stagnat din cauza pandemiei.

 

Viorica Cașu spune că, în situația creată, prețurile pentru sejururi au scăzut. Hotelurile vin cu oferte foarte bune. De exemplu, un pachet ce include biletul avia, transferul, asigurarea, cazarea pentru 7 nopți într-un hotel de patru stele, all inclusive, situat la o distanță de 50 de metri de la plajă, pornește de la 275 de euro pentru o persoană.

 

Turiștii moldoveni, la întoarcerea în țară, au obligația să stea în autoizolare timp de 14 zile. Autoritățile examinează posibilitatea să scoată această obligativitate începînd cu data de 15 iulie, cînd expiră starea de urgență în sănătate publică.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.