(FOTO) ACŢIUNEA ECOLOGICĂ „SĂ AJUTĂM NATURA” INVITĂ DIN NOU VOLUNTARII

21.03.2017
 

Noi înţelegem cît de important este să ai o atitudine grijulie faţă de natură, iar în drept exemplu al unei atitudini corecte şi sănătoase faţă de ea, le propunem tinerilor din Moldova să participe la acţiunea de salubrizare pe teritoriile rezervaţiilor din ţara noastră: Orheiul Vechi şi împrejurimile de lîngă Ţîpova. Este fain cînd oamenii activ şi neindiferenţi, în cadrul unor acte bune, pe parcursul a două zile de primăvară, de duminică, vor face noi cunoştinţe, vor socializa etc. Pămîntul nostru natal aşteaptă întîlnirea cu voi, dragi prieteni, în spaţiul unei văi pitoreşti, în cea mai cunoscută şi misterioasă vale din Moldova.

 

Acţiunea de salubrizare a teritoriului Orheiului Vechi şi a împrejurimilor de la Ţîpova se vor desfăşura în două etape. Prima etapă va avea loc în satul Butuceni, pe 26 martie, iar cea de-a doua – în localitatea Ţîpova, pe 2 aprilie. Se prevede organizarea transportului de la Chişinău la punctele de destinaţie.

 

Voluntarii îşi vor putea coordona călătoria prin intermediul grupului „Să ajutăm natura" de pe reţeaua de socializare Facebook. E de dorit ca acest lucru să fie făcut în prealabil, luînd legătura cu grupul de iniţiativă de pe Facebook, sau la numărul de telefon 068590039.

 

Evenimentul este organizat cu susţinerea:

 

— activistului şi jurnalistului Nina DIMOGLO;

— şefului complexului turistic „Vila Etnica" Oleg CROPANEV;

— grupului de binefacere „Добрые руки" cu Nadejda GUŢUL;

— Organizaţiei de Tineret „Garda Tînără" cu Victor POLEAKOV;

— Federaţiei "Voievod";

— Reprezentantului organizaţiei ecologice „Ecodava" Igor SÎRBU.

— Reprezentanţilor primăriilor şi localnicilor.

 

Parteneri informaţionali Moldovenii.md, Ecology.md şi Noi.md imediat şi-au dat acceptul pentru susţinerea acestei acţiuni ecologice.

 

Participanţilor la acţiune li se propune să ajungă singuri sau cu transportul organizat pînă la punctul de destinaţie şi să-şi coordoneze acţiunile cu activiştii grupurilor.

 

Malurile rîului, ce urmează a fi curăţate, vor fi împărţite în zone între grupurile de voluntari. Apoi toţi participanţii vor primi saci pentru deşeuri, mănuşi, şi cu acest arsenal toţi vor purcede la salubrizarea teritoriului. Gunoiul colectat de voluntari în saci va fi încărcat în tractoarele oferite de primăria locală.

 

Pe parcursul evenimentului, toate acţiunile participanţilor vor fi înregistrate de o dronă. Pentru filmarea acestei acţiuni am primit un nou aparat DJI Phantom 4, care de la înălţimea de 10 metri va colecta toată informaţia despre acţiunea „Să ajutăm natura". Posibil că vom face mai multe clipuri, în care îi vom evidenţia pe cei mai demni şi activi participanţi ai acestui eveniment, în mijlocul naturii noastre frumoase, curăţate de gunoi, natura Orheiului Vechi şi a împrejurimilor strîmtorii de la Ţîpova. Noi vrem să vedem pe paginile portalului nostru feţele unor oameni fericiţi, mulţumiţi de ei şi de natură, care fac fapte bune.

 

Totodată, tineretul şi conducătorii grupurilor vor fi încurajaţi cu bucate şi premii.

 

Anul trecut în timpul acţiunii „Să ajutăm natura", din satul Butuceni au fost scoase circa 35 de tone de gunoi şi circa 15 tone din Ţîpova. Anul acesta se preconizează consolidarea rezultatelor obţinute, iar evenimentul să devină tradiţional, pe viitor.

Am dori să mai adăugăm că prin această acţiune se urmăreşte doar un scop: curăţenie şi salubrizarea zonelor naturale, dar şi sensibilizarea societăţii faţă de problemele naturii, resurselor acvatice şi a atitudinii grijulii faţă de acestea.

 

Sperăm că locuitorii satelor Butuceni şi Ţîpova, precum şi turiştii ce vin să admire aceste locuri uimitor de pitoreşti, vor vedea şi vor aprecia că oameni din toate colţurile Moldovei vin să facă ordine şi în viitor vor păstra aceste locuri la fel de curate.

 

De asemenea, dorim să credem că în urma acţiunii noastre, salubrizarea nu va fi necesară şi gunoiul va fi aruncat în locurile special amenajate. Iar primăria sau Ministerul Culturii vor instala, în sfîrşit, tomberoane pentru gunoi pe întreg teritoriul Orheiului Vechi şi a mănăstirii de la Ţîpova.

 

Dorim să ne exprimăm gratitudinea tuturor celor, care nu sînt indiferenţi faţă de soarta meleagului nostru!

 

Anna Kunţ

 

Poze de la acţiunea din anul trecut le puteţi găsi mai jos.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.