(FOTO) PRIMUL POST VAMAL COMUN MOLDO-ROMÂN

18.04.2017
Primul post vamal comun moldo-român
 

Serviciul Vamal demarează lucrările de modernizare a tuturor posturilor vamale de la frontiera moldo-română.

 

Demersurile de modernizare a infrastructurii acestora sînt condiționate atît de necesitatea asigurării fluenței transfrontaliere, cît și în contextul aprobării recente a inițierii negocierilor asupra proiectului Acordului interguvernamental între Republica Moldova și România referitor la instituirea controlului comun în punctele de trecere situate pe frontiera dintre cele două state.

 

Astfel, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a efectuat o vizită de lucru la postul vamal Giurgiulești, unde au fost examinate posibilitățile de instituire a unei zone de control vamal pentru autocamioane în proximitatea postului vamal, fapt ce va asigura efectuarea unui control vamal calitativ, precum și va diminua considerabil durata de staționare a unităților de transport în punctul de trecere și, respectiv, va exclude riscul creării unor potențiale ambuteiaje.

 

Totodată, Vitalie Vrabie a avut o întâlnire cu responsabilii din cadrul primăriei localității Giurgiulești, pentru a discuta toate formalitățile ce țin de alocarea lotului de teren necesar construcției perimetrului de verificare menționat.

 

O practică similară este întâlnită în țările membre ale Uniunii Europene, în punctele de trecere unde sînt atestate valori mari de trafic. Potrivit datelor statistice deținute, zilnic punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați este traversat de circa 1500 de unități de transport, dintre care pînă la aproximativ 200 sînt autocamioane.

 

De asemenea, Șeful Vămii a efectuat o vizită de inspecție în punctul de trecere Cahul-Oancea, unde a verificat, împreună cu partea română, necesitățile de infrastructură ale perimetrului vamal, în condițiile în care acesta va constitui primul post vamal unde va fi implementat controlul comun.

 

Amintim că, Serviciul Vamal a inițiat deja procedura de reabilitare și extindere a infrastructurii a trei posturi vamale de la frontiera cu România: Sculeni, Leușeni și Costești. Costurile aferente lucrărilor de modernizare a acestora, precum și dotării cu echipamente speciale de control, vor fi acoperite din bugetul de stat și din fonduri oferite de către partenerii de dezvoltare ai Serviciului Vamal.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.