(VIDEO) BRD A INFORMAT CABINETUL PRIM-MINISTRULUI DESPRE REVINDECĂRILE PROTESTATARILOR

23.11.2016
BRD a informat cabinetul prim-ministrului despre revindecările protestatarilor
 

După încheierea scrutinului prezidențial, diaspora se arată nemulțumită și protestează împotriva faptului că zeci de persoane aflate peste hotarele țării nu și-au putut exercita dreptul la vot.

 

NOI.md a hotărît să afle care este poziția Biroului Relații cu Diaspora (BRD) față de aceste manifestații.

 

Șefa Biroului, Olga Coptu, ne-a declarat că pe adresa instituției, de pe 13 noiembrie și pînă azi nu a parvenit nicio solicitare, nicio petiție și nicio revendicare. Iar din acest considerent, BRD-ul nu poate întreprinde nimic, deocamdată.

 

„BRD-ul este, în primul rînd, o instituție guvernamentală care lucrează cu și pentru diaspora. Din acest considerent, era oportun să informăm cabinetul prim-ministrului despre revendicările acestor protestatari, ceea ce am și făcut îndată după alegeri", a declarat Olga Coptu.

 

Potrivit șefei BRD, instituția nu poate întreprinde alte acțiuni decît cele de a informa cabinetul de miniștri: „Noi nu putem comenta acțiunile politice. În cazul dat noi am avut misiunea de facilitare a dialogului cu diaspora, aceasta a fost campania de informare despre care am mai vorbit. Respectiv, BRD-ul poate acționa doar în limitele legale, iar desfășurarea alegerilor și tot ce urmează după ele ține de competența CEC-ului și Curții Constituționale".

 

„Dacă noi am fi avut o rezoluție oficială sau dacă am ști sigur ce-și dorește diaspora de la noi în calitate de BRD sau de la Guvern, eu aș putea face referire la acest subiect. În cazul dat însă, sînt doar niște insinuări sau comentarii", a adăugat Coptu.

 

„Nu aș putea spune că diaspora nu cere ajutor. Probabil așteptări sînt, dar nu ne apucăm să comentăm, spre exemplu, postările de pe Facebook. Noi totuși sîntem o structură a Cancelariei de Stat și acționăm în conformitate cu legea. Din acest motiv, imediat ce pe adresa noastră va parveni vreo solicitare, noi vom lua atitudine", a precizat șefa Biroului Relații cu Diaspora.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.