IMIXTIUNEA FACTORULUI POLITIC LA ORGANIZAREA EVENIMENTELOR CULTURALE ALE DIASPOREI

26.03.2014
Foto: viza.md

Pînă în prezent, Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD) nu a publicat rezultatele cercetării cazurilor de imixtiune a factorului politic în evenimentele culturale, organizate în străinătate de diasporă, cu susținerea financiară a Guvernului Republicii Moldova.

 

Reamintim că anterior unele asociații diasporale de peste hotare au organizat evenimente cu ocazia sărbătorilor de iarnă, susținute de către Guvernul Republicii Moldova, cu imixtiunea factorului politic. BRD urma să cerceteze cazurile semnalate și să nu admită la următoarele apeluri de proiecte diasporele moldovenești care desfășoară sau susțin activități organizate de către filialele partidelor politice din diasporă sau de către alte organizații politice.

 

Suportul pentru desfășurarea sărbătorilor de iarnă și primăvară 2014 a constat în acordarea de bunuri și servicii, procurate din bugetul de stat al Republicii Moldova care au fost transmise către beneficiari. Din lista de bunuri și servicii fac parte: serviciile artiștilor pentru participarea la evenimentele cultural-artistice, mărțișoarele, costumele naționale de dans pentru copii, etc.

 

 

 

Sursa: Viza.md

Отправить комментарий

CAPTCHA
Просим вас ответить на вопрос во избежания СПАМ-а
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.