APROAPE 300 DE MII DE MOLDOVENI SUNT CETĂŢENI AI UNUI STAT CARE NU EXISTĂ

11.03.2012
Foto: mtic.gov.md

Aproape 300 de mii de moldoveni sunt cetăţeni ai unui stat care nu există. Mai exact, aceşti oameni au paşapoarte pe care scrie Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Asta, la 20 de ani de cînd URSS s-a destrămat, iar Moldova şi-a cîştigat independenţa.


Pensionarii sunt cei care mai au astfel de documente. Nici o lege nu le interzice să folosească aceste acte, atît timp cît nu pleacă din ţară. Deci în 20 de ani nici un politician nu a considerat necesar să schimbe legea.


Avocaţii de la Centrul pentru Drepturile Omului susţin însă că menţinerea acestor acte în circulaţie este anormală într-un stat de drept, iar autorităţile ar trebui să ia măsuri.


“Este normal ca într-un stat de drept cetăţenii acestui stat să dispună de nişte acte care să le determine apartenenţa faţă de statul acesta şi nu faţă de un stat care nu mai există deja de mult. Atunci şi dreptul la viaţă privată în componenta sa de dreptul la identitate se respectă nu chiar în deplină măsură”, a specificat Anatolie Munteanu, avocat parlamentar.


“Paşaportul sovietic care în principiu atestă apartenenţa la un stat inexistent şi nu corespund standardelor ICAO şi Uniunii Europene, nu le permite oamenilor să circule”, a declarat Pavel Filip, ministrul Informaţiei. Pensionarii îşi pot perfecta buletinele de identitate absolut gratis”, a mai adăugat Filip.

 

 

Sursa: publika.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.