CÎT COSTĂ VISURILE ÎNECATE?

28.01.2012
Foto: livejournal.com

Compania „Costa Cruise”, căreia i-a aparţinut nava de croazieră naufragiată „Concordia”, a decis să achite cîte 11 mii de euro fiecărui pasager rămas în viaţă.

 

Una din cele mai mari asociaţii pentru protecţia drepturilor consumatorilor din Italia „Codacon” a declarat că managerii încearcă să „iasă uscaţi din apă”, or, doar bagajul unor pasageri costa mai mult decît toată compensaţia. În schimb, operatorii turistici au rămas mulţumiţi, calificînd acordul drept unul istoric.

 

„Negocierile au fost foarte dificile şi din cauza că la bord erau reprezentanţii a 61 de naţiuni. Noi am încercat să înţelegem care este mărimea compensaţiilor în diferite ţări, nu doar cele din UE. Am analizat datele şi am ajuns la un numitor comun, soluţionînd astfel problemele pasagerilor”, a declarat Roberto Corbella, care a reprezentat „Costa Cruise” la negocierile cu pasagerii.

 

Soarta a opt pasageri de pe „Costa Concordia” rămîne, deocamdată, necunoscută. Aceasta este una din cauzele principale pentru amînarea pompării petrolului din rezervoarele navei. Procedura a fost stabilită pentru sîmbătă. Locuitorii insulei Giglio au cerut autorităţilor să se grăbească.

 

Sursa: euronews

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.