HILTON ŞI MARRIOTT: "VIZELE INTELIGENTE" VOR UŞURA VIAŢA CĂLĂTORILOR

06.02.2013
Foto: sportguide.kiev.ua

Turismul ‒ nu înseamnă numai locuri noi și fotografii spre amintire. În primul rînd, aceasta este o industrie uriașă cu mii de muncitori și un motor al dezvoltării economice. Din acest punct de vedere, este de înțeles preocuparea celor mai mari participanți ai pieţei pentru un număr maxim de turiști (în 2012 această cifră a atins exact un miliard și 35 de milioane de turişti, potrivit UNWTO), aceştia reușind să ajungă la destinație și să-şi lase acolo banii în schimbul impresiilor. Doi giganți ai ospitalităţii ‒ Hilton Worldwide și Marriott International, care dețin mai mult de 7 mii de hoteluri în 90 de ţări ale lumii şi asigură cu locuri de muncă aproximativ 600 mii de salariați, au ridicat întrebarea cu privire la viitorul turismului la Forumul Economic Mondial de la Davos, la sfîrșitul lunii ianuarie. Ei au făcut apel către participanţii la forum ca liderii aviaţiei civile, a industriei turismului şi călătoriilor să-şi sprijine guvernele în promovarea politicilor "vizelor inteligente" la nivel regional pînă în anul 2015, iar la nivel global pînă în anul 2020.


Prin politica "vizelor inteligente" Hilton Worldwide şi Marriott International au în vedere deciziile sigure și luate în timp util, utilizarea maximă a tehnologiilor și adoptarea programelor, care să simplifice deplasarea între state și trecerea frontierelor.


"Guvernul inteligent trebuie să privească turismul internaţional şi călătoriile ca pe un comerţ şi să întreprindă tot ce e posibil, ca să îndepărteze barierele din calea turiştilor, să abordeze strategic luarea deciziilor cu privire la vize, acestea putînd împiedica turiștii să călătorească și antreprenorii – să se ocupe de afaceri", ‒ spune Arne Sorenson, Președintele Consiliului și Prezidentul companiei "Marriott International", ‒ "Dacă călătorii se vor putea deplasa mult mai ușor din țară în ţară, atunci va creşte numărul de persoane, care vor putea vedea lumea. Acest lucru înseamnă că, în următorul deceniu, în lume vor fi 2 miliarde de turişti."


Multe țări din lume au recunoscut deja beneficiile economice ale turismului internațional. Printre acestea Turcia, care mai mult decît şi-a dublat numărul de turiști străini în ultimii 10 ani, după ce a început să elibereze vize la sosire; China, care a permis aflarea timp de 72 de ore fără viză în capitala sa pentru turiștii din 45 de țări; Rusia, care tinde spre un regim fără vize cu Uniunea Europeană; Australia și Emiratele Arabe Unite, care utilizează în mod activ noile tehnologii pentru eliberarea vizelor electronice; țările ASEAN, care creează o viză unică în regiunea sa și așa mai departe.

 

Sursa: visa4.ru
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.