ION CHICU, CĂTRE DIASPORĂ: „ÎMI CER SCUZE”

24.08.2020

 

 

Șeful Guvernului de la Chișinău și-a exprimat regretul că mulți dintre cetățenii moldoveni aflați peste hotare nu au putut veni în acest an acasă, din cauza pandemiei, care a dat peste cap toate planurile. Astfel, cea de-a șaptea ediție a Zilelor Diasporei s-a desfășurat online. În context, premierul le-a adresat reprezentanților diasporei un mesaj emoționant și și-a cerut de la ei iertare, scrie sputnik.md. 

 

„În calitate de prim-ministru vreau și trebuie să încep acest discurs prin a vă cere scuze și iertare pentru faptul că sînteți departe de casă, pentru că a trebuit să vă despărțiți de cei dragi. Pentru că țara, noi, nu v-am creat condiții ca să activați acasă, pentru că sînteți printre străini, pentru lacrimile copiilor și părinților voștri și pentru că de multe ori această comunicare online rămîne mulți ani la rînd unica posibilitate să mențineți legătura cu apropiații voștri”, a declarat premierul în cadrul evenimentului. Ion Chicu a remarcat că diaspora a fost cea mai afectată de pandemia COVID-19. „În această situație pandemică cel mai mult ați fost afectați voi. Atunci cînd ați avut nevoie să veniți acasă, mulți ați rămas blocați la hotarele străine, prin Aeroporturi, foarte mult timp ați fost într-o incertitudine.

 

Vreau să îmi cer scuze pentru aceste incomodități. Mulțumesc celor care sînt prezenți astăzi la această ediție, pentru că ați găsit timp și de fiecare data participați la aceste evenimente. Aceasta este o dovadă că vă pasă de tot ce se face aici acasă, la vatră”, a spus oficialul. Șeful Guvernul le-a mai mulțumit cetățenilor moldoveni din diasporă pentru că au participat la diferite proiecte de dezvoltare locală și au întins o mînă de ajutor în timpul pandemiei. „Aceste cîteva luni pe care le trăim în condiții dificilem au scos în evidență calitățile deosebide de solidaritate umană, demne de urmat.

 

Mulți ați creat grupuri de inițiativă pentru lupta cu pandemia. Acest exemplu au o dimensiune morală importantă. Mulțumesc pentru contribuție”, a mai declarat Chicu. Premierul a vorbit și despre alte provocări cu care se confruntă Moldova în acest an: seceta fără precedent și criza economică. El a menționat că prioritatea Guvernului este să nu admită colapsul și să asigure efectuarea plăților sociale și investiționale. În acest an, la evenimentele în format online dedicate Zilelor Diasporei s-au înscris 132 de participanți.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.