KIRGHIZIA A ANULAT VIZELE PENTRU CETĂŢENII DIN 40 DE STATE

01.08.2012
Foto: flags-and-anthems.com

Vineri, în Kirghizia a intrat în vigoare legea, care anulează vizele pentru cetăţenii din 40 de state. "Legea „Cu privire la introducerea regimului fără vize pentru cetăţenii unor state, pe un termen de 60 zile”, semnată de preşedintele Almazbek Atambaev a fost publicat de mass-media şi astfel a intrat în vigoare", - a comunicat pentru „ РИА Новости” reprezentantul serviciului de presă a preşedintelui republicii. Anterior, introducerea regimului fără vize pentru cetăţenii din ţările, unde PIB este mai mare de 7 mii dolari per cap de locuitor, a fost aprobată de parlamentul ţării. Printre ţările, cetăţenii cărora pot vizita Kirghizia, fără a deschide o viză, sunt practic toate ţările Europei de Vest, Canada, Coreea de Sud, Kuweit, Ţările Baltice, Noua Zeelandă, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Singapore, Statele Unite ale Americii, Brunei, Qatar şi Bahrain.

 

Cabinetul kirghiz de miniştri, care a elaborat legea, consideră, că aceste măsuri vor contribui la sporirea numărului de turişti şi investitori din aceste ţări, şi vor activiza relaţiile bilaterale dintre state.


Regimul fără vize va funcţiona pînă la 31 decembrie, 2020 şi, "dacă scopurile scontate vor fi atinse, aceasta va fi introdusă pe o bază fără termen ".


Amintim, că cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a vizita ţara fără vize pentru un termen de 90 zile.

 

  • Informaţii suplimentare cu privire la regimul fără vize între R. Moldova şi Kirghizia găsiţi, dacă urmaţi linkul.

 

Sursa: news.turizm.ru
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.