MOLDOVA ÎŞI CONSTRUIEŞTE AMBASADĂ ÎN TURCIA.

02.11.2012
Foto: gov.md

Ambasada Republicii Moldova în Turcia va avea propriul sediu. Aceasta nu va fi o simplă clădire, ci va avea inclusiv camere de cazare şi complex sportiv, potrivit demnitarilor care au instalat piatra de temelie a viitoarei construcţii.

 

La eveniment a participat şi premierul Vlad Filat care a ţinut să argumenteze de ce este importantă construirea ambasadei din Turica. "Relaţiile bilaterale se dezvoltă într-un ritm accelerat, iar reprezentanţei diplomatice moldoveneşti îi revin sarcini strategice în acest sens. În același timp, odată cu construcţia acestui sediu, cetăţenii Republicii Moldova care se află în Turcia vor avea posibilitatea să beneficieze de servicii consulare mai calitative", a subliniat Filat.

 

Ambasadorul Republicii Moldova la Ankara, Igor Bolboceanu, a prezentat proiectul sediului viitoarei reprezentanţe diplomatice. El a spus că proiectul complexului este realizat de arhitecţii moldoveni, iar sediul va fi construit într-un stil arhitectural caracteristic ţării noastre.

 

Ambasada Republicii Moldova în Turcia va fi prima reprezentanţă diplomatică a ţării noastre construită nemijlocit de către autorităţile de la Chişinău. Ambasada este amplasată în orăşelului diplomatic "Or-An" în Ankara. Pământul pe care este construit sediul reprezentanţei diplomatice a fost dat în proprietate Republicii Moldova.


Sursa: publika.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.