MOLDOVENII CU VIZE SCHENGEN AR PUTEA CĂLĂTORI ÎN ROMÂNIA

18.07.2012
Foto: inprofunzime.md

Autorităţile de la Chişinău şi Bucureşti caută soluţii pentru ca cetăţenii moldoveni să călătorească şi să stea în România în baza vizelor Schengen. Cel puţin aşa a declarat prim-ministrul României, Victor Ponta, care s-a aflat ieri într-o vizită în Republica Moldova.

 

”Nu cred că trebuie să fie un secret că am discutat cum să găsim soluţii, în termen cel mai scurt, pentru ca şi România, la fel cum a făcut ţara vecină Bulgaria, să recunoască aceste vize şi să faciliteze accesul cetăţenilor moldoveni şi şederea lor pe o durată de timp mai îndelungată în România”, a spus Ponta.

 

Amintim că, începînd cu acest an, moldovenii posesori ai vizei Schengen pot călători în Bulgaria pentru o perioadă de 90 de zile. Pînă acum, cetăţenii Moldovei aveau dreptul doar să tranziteze teritoriul Bulgariei pe baza acestei vize.

 

Guvernul de la Sofia a adoptat o Hotărîre prin care permite aflarea pe teritoriul Bulgariei şi în baza vizelor Schengen. Dacă un cetăţean moldovean nu are o astfel de viză, este obligat să solicite una pentru Bulgaria.

 

În cazul tranzitării teritoriului României pentru o perioadă de 5 zile, moldovenii nu au nevoie de viza acestui stat.

 

Sursa: noi.md
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.