MOLDOVENII DE PESTE HOTARE VOR SĂ VOTEZE PRIN POŞTĂ

21.12.2011

 

Foto: scientificamerican.com

Cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare doresc modificarea Codului electoral, pentru a putea participa la scrutin, chiar dacă nu se află în ţară. În acest sens, un grup de asociaţii a iniţiat o campanie de colectare a semnăturilor în favoarea modificărilor care ar permite votarea prin corespondenţă.

 

Mai multe asociaţii de moldoveni din Franţa, Italia, Germania, Irlanda şi SUA au adunat deja semnături întru susţinerea votului prin corespondenţă. Reprezentanţii diasporei susţin că peste hotare sînt prea puţine ambasade şi consulate ale Republicii Moldova, fapt ce îngreunează exercitarea dreptului la vot în condiţiile în care numărul votanţilor la un birou electoral nu poate fi mai mare de 3000. Ei mai spun că deschiderea unor birouri de vot suplimentare, la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, a fost un lucru pozitiv, dar insuficient şi, de aceea, este nevoie de un nou mecanism de votare.


Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, menţionează că iniţiativa asociaţiilor ar putea fi pusă în aplicare doar după ce aceste semnături vor fi incluse într-un proiect de lege.
"Urmează să avem în faţă un proiect bine închegat, care ar pune la punct toate ideile acestui grup de cetăţeni. Urmează să găsim o anumită rezolvare. La etapa actuală, mergem pe promovarea sistemelor electronice, inclusiv pentru cetăţenii aflaţi în afara ţării", a precizat Ciocan.


Acest tip de participare la scrutin funcţionează în state ca Italia, Belgia, Germania, Spania, Olanda, Elveţia, Marea Britanie, Statele Unite şi Canada şi este în curs de implementare în mai multe ţări europene.


Sursa: publika.md
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.