SUA VOR ABROGA AMENDAMENTUL JACKSON-VANIK PENTRU MOLDOVA (VIDEO)

24.09.2012
Foto: tv7.md

În această vară, Comisia pentru finanțe a Senatului SUA și-a anunțat intenția de a anula amendamentul Jackson-Vanik pentru Republica Moldova, alături de Rusia, care interzice acordarea unui regim privilegiat statelor care nu au o economie de piață.

 

"O astfel de atitudine față de Moldova este doar un exemplu de răspuns la modelul de guvernare democratică. Administrația SUA susține activ eforturile Republicii Moldova și, pentru prima dată în istorie, comisiile-cheie ale Congresului SUA sînt dispuse să modifice legislația pentru a exclude Moldova din această practică. Sperăm că aceste amendamente vor fi adoptate pînă la încheierea sesiunii curente. Abrogarea amendamentului îi va oferi Moldovei un regim privilegiat în relațiile cu SUA. Abolirea finală a acestuia va contribui la atragerea de investiții și consolidarea relațiilor comerciale dintre cele două țări", a spus Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova, William Moser, într-un interviu pentru ”Kișinevskii Obozrevateli”.

 

Amintim că amendamentul Jackson-Vanik a fost aplicat în raport cu Moldova timp de aproximativ douăzeci de ani, limitînd astfel comerțul bilateral.

 

 

Sursa: Viza.md

Anonymous
la tema

Ati provocat razboi in Georgia, aici cumva fara conflicte militare.

24 Sep 2012- 09:20 am

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.