UNIUNEA EURASIATICĂ A LUI PUTIN, CONCURENT REDUTABIL AL UNIUNII EUROPENE

05.08.2012
Foto: gravada.com

Pentru prima dată Uniunea Europeană (UE) s-ar putea confrunta cu un concurent redutabil. Ideea preşedintelui rus Vladimir Putin de a înfiinţa Uniunea Eurasiatică, organism cu propriile structuri de conducere, propriile decizii cu caracter obligatoriu şi propria justiţie are potenţial de realizare, notează analistul Liana Fix de la Fondul Mercator, într-un articol pentru cotidianul german Die Welt.

 

Iniţial, ideea lui Putin privind înfiinţarea Uniunii Eurasiatice a fost primită cu scepticism, continuă expertul. Rusia a venit de multe ori cu asemenea proiecte unioniste, dar care mai tîrziu au fost date uitării. Actualul proiect, însă, are potenţial, constată autorul articolului. Uniunea Eurasiatică este capabilă să facă din regiune un jucător economic puternic pe scena internaţională.

 

Decisivă va fi aderarea Ucrainei la această uniune promovată de Putin. Acest lucru va conferi proiectului forţă politică şi economică. În pofida faptului că preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a declarat nu o singură dată că viitorul ţării este legat de UE, relaţiile dintre Kiev şi Bruxelles au ajuns la ora actuală într-un punct mort.

 

În acelaşi timp, Rusia şi-a activat toate instrumentele pentru a împinge Kievul spre aderare la Uniunea Eurasiatică. O asemenea distribuţie de forţe pune sub semnul întrebării strategia UE în regiune. Bruxellesul formulează numeroase cerinţe faţă de participanţii acordului de parteneriat, fără a propune nimic în schimbul perspectivelor de aderare, se spune în articol.

 

Multe arată că Uniunea Eurasiatică prevede supremaţia Rusiei, însă această uniune se va baza, totuşi, pe un sistem analog celui al UE, nu pe un model sovietic, este de părere analistul german.


Sursa: inopressa.ru

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.