CONDIȚII DURE PENTRU MIGRANȚII DUPĂ BREXIT

18.12.2018
 

Autoritățile de la Londra se pregătesc să facă publice, în această săptămînă condițiile în care cetățenii UE vor mai putea lucra în Marea Britanie, după Brexit, scrie presa din Regat.

 

Migranții din UE care vor dori să lucreze în Marea Britanie, după ce Regatul părăsește oficial blocul comunitar, trebuie să cîștige cel puțin 30.000 de lire sterline pe an, potrivit cotidianului britanic The Telegraph, citat de incont.ro.

 

Astfel, potrivit sursei citate, muncitorii calificați vor trebui să obțină în Marea Britanie un job pentru care să fie plătiți cu cel puțin salariul minim, înainte de a li se permite accesul în Marea Britanie, pe baza unei vize cu o valabilitate de cinci ani. Pe de altă parte, accesul muncitorilor necalificați în Regat se va face pe baza unei vize “temporare”, cu valabilitate de maximum un an, atît timp cît aceștia au un job. Odată ce această viză expiră, muncitorii necalificați vor fi obligați să părăsească Marea Britanie și se vor putea întoarce abia peste un an.

 

De asemenea, după Brexit, migranții nu-și vor mai putea aduce toată familia pentru a primi rezidență. În prezent, cetățenii UE pot aplica pentru pașaport britanic după cinci ani de rezidență în Marea Britanie. Prin limitarea liberei circulații, autoritățile de la Londra vor să reducă migrația cu 80%, acesta fiind de altfel unul dintre principalele motive pentru care cei mai mulți britanici au votat în favoarea ieșirii din UE. Potrivit presei de la Londra, ministrul britanic de Interne Sajid Javid va prezenta în această săptămînă mult așteptatele planuri pentru limitarea liberei circulații după Brexit, exact cu 100 de zile înaintea ieșirii oficiale a țării din UE.

 

O sursă din Cabinet a declarat, luna trecută, pentru The Sun, că premierul Theresa May este în minoritate în ceea ce privește limitarea accesului muncitorilor necalificați și că ministrul Sajid Javid este mai degrabă în favoarea unei relaxări a acestor condiții stricte. Comitetul pentru Supravegherea Migrației a precizat, pe de altă parte, că prin limitrarea migrației din țările UE, autoritățile vor să-i încurejeze pe tinerii britanici să se angajeze.

 

Limitarea migrației din țările UE va fi o catastrifă pentru companii, angajatorii suținînd că deja au început să resimtă deficitul de personal, pe măsură ce cetățenii UE pleacă din Regat și alții nu mai vin, din cauza incertitudinilor privind Brexitul. Numărul imigranţilor din Uniunea Europeană în Marea Britanie a coborît anul trecut la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani. Totodată, statistica oficială arată și că mai puţine persoane au venit fără o ofertă de muncă fermă în primul an calendaristic plin de la votul asupra Brexitului din iunie 2016.

 

Imigraţia netă a cetăţenilor UE a scăzut la 101.000 persoane anul trecut, de la 133.000 în 2016. „Numărul estimat al cetăţenilor UE care vin în Marea Britanie ‘în căutare de lucru’ a continuat să scadă anul trecut şi numărul celor care vin în Regatul Unit pentru un loc de muncă ferm a rămas stabil”, notează ONS.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.