RUSIA SIMPLIFICĂ PROCEDURA DE ACORDARE A CETĂȚENIEI COMPATRIOȚILOR ȘI STRĂINILOR

18.12.2018
 

În Rusia va fi simplificată procedura de acordare a cetățeniei ruseşti compatrioților, dar şi cetățenilor străini din țările cu o situaţie social-politică și economică dificilă.

 

Simplificarea procedurii este prevăzută de amendamentele la Legea „Cu privire la cetățenia FR", care au fost susţinute în cea de-a treia și ultima lectură de toate fracţiunile Dumei de Stat a Rusiei, întrunite, astăzi, în cadrul unei şedinţe în plen, informează Noi.md. Legea propune împuterniciri suplimentare pentru Președintele FR în determinarea, în scopuri umanitare, a categoriilor de cetățeni străini care au dreptul de a dobîndi cetățenia rusă prin intermediul procedurii simplificate. Astfel, după cum subliniază autorii legii, va apărea posibilitatea de a oferi cetăţenie în cadrul unei proceduri simplificate persoanelor provenind din state cu o situație social-politică și economică dificilă, în care au loc conflicte armate sau o schimbare a regimului politic.

 

În același timp, urmează să fie simplificată procedura de admitere a compatrioților la cetățenia rusă. Ei vor putea solicita cetățenia nu la locul de înregistrare, aşa cum cere legea actuală, ci la locul de ședere. Acest lucru, la rîndul său, „va face posibilă stimularea compatrioților care trăiesc în străinătate să se mute în Federația Rusă, precum și o protecție mai eficientă a apărării drepturilor lor". Legea va intra în vigoare la expirarea perioadei de 90 de zile de la data publicării sale oficiale.

 

Președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, a menționat în acest context că amendamentele la Legea "Cu privire la cetățenie" îi vor permite Președintelui Federației Ruse să ofere sprijin compatrioții ruși din Ucraina. „În primul rînd, aceste modificări vor permite președintelui Vladimir Putin să-i sprijine pe compatrioții noștri din Ucraina. Milioane de persoane au ajuns ostatici ai aventurismului politic al lui Petro Poroșenko, care este gata de orice pentru a-şi păstra puterea personală – de la provocări militare pînă la divizarea Bisericii și persecutarea credincioșilor", a declarat Veaceslav Volodin jurnaliștilor parlamentari.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.