MESAJUL UNUI POLITOLOG, CARE PREZICE REVENIREA ÎN MASĂ A DIASPOREI MOLDOVENEȘTI

25.03.2020

 

 

Politologul Vitali Catană vine cu un mesaj pentru diaspora care va fi nevoită să revină în Republica Moldova, după criza provocată de COVID-19.

 

Într-un editorial, publicat pe abcnews.md, analistul politic le amintește moldovenilor reveniți de peste hotare că trebuie să respecte regulile carantinei. De asemenea, să rețină faptul că autoritățile acordă asistență medicală gratuită tuturor celor care sînt depistați cu Covid-19. 

 

„Nu sînt cele mai bune condiții? Păi, trebuie să se știe că salariile medicilor, condițiile din spitale și calitatea serviciilor medicale acordate corespund cu veniturile la Bugetul de stat și, în mod special, la Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală. Apropo, acumulările la acest fond se fac din plățile cetățenilor cu reședința în Republica Moldova. Sunt acei rezidenți pe care diaspora îi tratează cu aroganță”, scrie Catană. Politologul recunoaște că pe parcursul anilor, moldovenii au trimis acasă zeci de miliarde de lei, dar acești bani nu au contribuit la dezvoltarea economiei Republicii Moldova.

 

„Asta înseamnă că banii diasporei s-au evaporat în divertisment și consum de calitate foarte slabă”, menționează politologul. „Prin urmare, în momentul în care cetățenii din diasporă se arată nemulțumiți de ceea ce văd în Republica Moldova e bine să priceapă că nu au contribuit cu nimic ca să fie mai bine”, mai scrie Vitali Catană. În final, politologul a menționat că „în Moldova noțiunea de diasporă are un caracter definit foarte vag, în funcție de ocazie, de regulă în context electoral, și este util să delimităm oamenii care muncesc în străinătate și își văd de treabă de cei care constituie un grup de agenți de influență, majoritatea cu reședința și cu leafa la Chișinău, și care pretind că vorbesc în numele lor”.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.