Medicul Ștefan Botnaru, de origine din R. Moldova, dar care activează în Spania, a trecut testul pentru coronavirus, care s-a dovedit a fi pozitiv.
Ulterior, el a stat în carantină, iar ultimul test pe care l-a făcut a arătat că medicul s-a recuperat, scrie zdg.md.
„Abia am primit rezultatul. Urmează să mă telefoneze de la spital, în privința revenirii la muncă, dar voi continua să respect protocolul de protecție, să mă protejez – virusul are mai multe serotipuri și este posibilă infectarea din nou”, a spus Botnaru. Medicul s-a contaminat după ce fusese în contact cu mai mulți pacienți confirmați cu Covid-19. De sîmbătă, 14 martie 2020, Guvernul din Spania a decretat stare de urgență pentru o perioadă de două săptămîni, țara fiind una din cele mai afectate de pandemia de coronavirus.
Publică un comentariu nou