CETATENIE

Foto: maltatoday.com.mt Începînd cu luna octombrie, în mass media-malteză a fost discutată posibilitatea și oportunitatea lansării programului privind obținerea permisului de ședere sau a cetățeniei malteze în schimbul unor investiții serioase în...
Foto: politik.md Reamintim că, cetăţenii străini care doresc să-şi prelungească viza de şedere pe teritoriul Republicii Moldova, este necesar să depună actele necesare la Biroului Migraţie şi Azil, cu excepţia prelungirii vizei diplomatice, care deasemeni se prelungeşte doar pe...
Foto: 3news.co.nz Autoritățile elene au suspendat acordarea cetățeniei străinilor. Recent, Curtea Supremă de Justiție a abrogat fosta lege privind imigrația, iar persoanele care au depus actele pentru obținerea cetățeniei Greciei au devenit victime ale conflictului juridic....
Foto: demoscope.ru Președintele FR, Vladimir Putin, a semnat legea privind legalizarea pașapoartelor rusești, a căror evidență de emitere nu există la Serviciul Federal de Migrație, s-a anunțat marți, 13 noiembrie, pe site-ul Kremlinului. Documentul definește procedura de...
Foto: Viza.md În anul 2010, Guvernul Republicii Bulgaria a introdus amendamente în Legea cetățeniei care au simplificat procedura de redobîndire a cetățeniei și timpul necesar pentru prelucrarea dosarelor.   Redobîndirea cetățeniei bulgare de...
Foto: politik.md Ungaria intenţionează să ofere permis de reşedinţă, iar în viitor şi cetăţenie străinilor care vor cumpăra hîrtii de valoare de stat în valoare de 250 de mii de euro. După cum anunţă ziarul britanic „Daily Telegraph”, un proiect de...
Foto: therichlists.com Recunoaşterea cetăţeniei copiilor născuţi în Italia este un subiect care demult frămîntă concetăţenii noştri aflaţi în Italia. Tergiversarea acestui proces este percepută negativ de către migranţii stabiliţi acolo.   Viza.md...
Foto: saintcow.ru Potrivit ministrului pentru Imigrare şi Cetăţeniei al Australiei, Cris Bowen, părinţii cetăţenilor şi rezidenţilor ţării vor putea obţine vize turistice pentru 5 ani, anunţă visa4.ru. Această decizie a Guvernului Australiei va deveni o soluţie pentru...
Foto: wikipedia.org În curînd, Muntenegru va semna tratatele cu privire la frontieră şi dubla cetăţenie cu Bosnia-Herţegovina, a anunţat preşedintele statului Muntenegru, Filip Vujanovic. Întrevederea celor doi şefi de stat a avut loc în oraşul bosniac...