AFLĂ CE ESTE CONSILIUL COORDONATOR AL DIASPOREI ŞI CARE SUNT ATRIBUŢIILE ACESTUIA!

05.10.2011

Consiliul Coordonator al Diasporei a fost format de guvernul Tarlev, prin Hotărîrea Guvernului nr.228 din 24 februarie 2005. Consiliul dat funcţionează în calitate de organ consultativ, fiind format pentru coordonarea activităţii Republicii Moldova în vederea promovării, păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a diasporei moldoveneşti, domiciliate peste hotare. Acesta activează pe lîngă Guvern şi din componenţa lui fac parte persoane oficiale ale Republicii Moldova şi conducători (sau reprezentanţi) ai asociaţiilor obşteşti ale persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare.


Consiliul îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, legilor şi hotărîrilor adoptate de către Parlamentul Republicii Moldova, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului Republicii Moldova, actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.


Consiliul are următoarele atribuţii: apără interesele reprezentanţilor diasporei moldoveneşti în ceea ce priveşte păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase; contribuie la informarea autorităţilor publice ale Republicii Moldova, de competenţa cărora ţin problemele susţinerii diasporei moldoveneşti, cu situaţia social-culturală a acesteia în ţările de reşedinţă; prezintă propuneri de colaborare dintre persoanele fizice şi juridice care reprezintă diaspora moldovenească şi Republica Moldova în diferite domenii de activitate etc.


La Conferinţa Internaţională ”Cultura toleranței, valorile comune, dialogul intercultural - 20 de ani de realizări”, au fost înaintate cîteva propuneri de modificare a regulamentului în cauză, care urmeză a fi prezentat Guvernului Republicii Moldova spre aprobare, pînă la finele lunii octombrie.

 

Sursa: Viza.md
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.