BILETELE DE AVION AR PUTEA SĂ SE IEFTINEASCĂ LA "PAŞTELE CAILOR"

16.03.2012
Foto: business24.ro

Preţurile biletelor de avion ar putea să nu se mai ieftinească. Asta deoarece, potrivit ministrului Transporturilor, Anatol Şalaru, proprietarii companiilor care efectuează zboruri avia sunt cei care trebuie să decidă dacă micşorează sau nu preţurile şi nu Guvernul. Declaraţiile au fost făcute pentru Europa Liberă.

 

"Noi dorim acest lucru, dar nu depinde de noi. Am făcut tot, urmează să implementăm peste 110 de acte normative pentru a îndeplini toate condiţiile puse de Uniunea Europeană, în trei ani. În acest timp, trebuie să aducem toată baza noastră legislativă în conformitate cu cerinţele europene şi acesta este un lucru extraordinar pentru aviaţie", declară Anatol Şalaru.

 

De asemenea, ministrul mai spune că Executivul nu are cum să scadă preţurile la biletele de avion pentru că nu el le vinde. "Toţi mă întreabă de preţ. Eu nu am promis că se vor ieftini, eu sunt o persoană responsabilă. Guvernarea nu a promis bilete ieftine, fiindcă nu Guvernul vinde bilete. Nu pot să răspund de politica companiilor aeriene. Dacă o companie vrea să asigure zboruri gratuite, poate s-o facă. Noi nu putem să impunem nici companiile de stat să modifice preţurile, fiindcă există lege. Eu nu cred că companiile mari, cum sunt Lufthansa sau Austrian Airlines vor micşora cu mult preţul, dacă vor veni", afirmă oficialul.

 

"Noi creăm condiţii pentru a atrage companiile aeriene de tip low-cost pentru a efectua zboruri din Republica Moldova, noi asta putem să facem. Noi nu putem să subvenţionăm preţul biletelor. Cu părere de rău, astăzi low-cost-ul nu poate zbura din Chişinău", punctează ministrul Transporturilor.

 

Totodată, Anatol Şalaru recunoaşte că în preţul biletelor de zbor este inclus şi un anumit procent din creditele luate de Aeroportul Chişinău. "Aeroportul a luat două credite de 47 milioane de euro pe care trebuie să le ramburseze. Directorul Aeroportului nu a luat creditele în interesul personal, ci pentru modernizarea pistei de decolare şi aterizare. În condiţiile de creditare, BERD-ul şi BEI-ul au pus această condiţie, ca o anumită sumă să fie inclusă în preţul biletului, în taxa aeroportuară.

 

Şi vrei nu vrei, noi trebuie să respectăm aceste condiţii", spune Anatol Şalaru. Ministrul Transporturilor a declarat, anterior, în cadul unei emisiuni de la Publika TV, că biletele de avion se vor ieftini cînd vom avea regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană.

 

Sursa: publika.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.