CEA DE-A 12-A RUNDĂ A NEGOCIERILOR ACORDULUI DE ASOCIERE DINTRE REPUBLICA MOLDOVA ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ

10.09.2012
Foto: unimedia.info

La 14 septembrie curent la Chișinău se va desfășura cea de-a 12-a rundă a negocierilor Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană care vor fi conduse din partea țării noastre de dna Natalia Gherman, Viceministru al afacerilor externe și integrării europene și de Gunnar Wiegand, Director în cadrul Serviciului European pentru Acțiune Externă din partea UE.

 

Discuțiile din cadrul rundei de negocieri se vor axa pe continuarea definitivării Preambulului Acordului de Asociere, precum și ale Prevederilor sale Generale și Instituționale care vizează modalitățile de organizare instituțională și funcțională a activităților de monitorizare de către ambele părți a implementării clauzelor Acordului atît sub aspectul lansării de noi inițiative de cooperare între RM și UE, cît și al ajustării legislației naționale la standardele și principiile europene.

 

De asemenea, conform paradigmei convenite între părți în cadrul rundei plenare a Acordului de Asociere vor fi audiate și confirmate rezultatele celei de-a treia runde de negociere a prevederilor vizînd crearea Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător între UE și RM care constituie o parte integrantă a Acordului de Asociere.

 

Sursa: MAEIE
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.