CROAŢIA VA INIŢIA UN REFERENDUM PE MARGINEA ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ

21.12.2011
Foto: marri-rc.org

Croaţia va organiza pe 22 ianuarie referendumul privind aderarea ei la Uniunea Europeană, a anunţat preşedintele Ivo Josipovici. Conform datelor statistice, circa 60% din cetăţenii croaţi susţin aderarea la Uniunea Europeană.


Croaţia a semnat pe 9 decembrie tratatul de aderare la UE, care, în mod normal, ar urma aibă loc în iulie 2013, dacă documentul va fi aprobat prin referendum de cetăţeni şi ratificat de cele 27 de state membre UE. După o noapte lungă de negocieri la Bruxelles, liderii europeni au parafat, în absenţa remarcată a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, tratatul de aderare cu premierul croat în exerciţiu Jadranka Kosor şi preşedintele Ivo Josipovic, finalizînd astfel cei şase ani de negocieri de aderare. Franţa a fost reprezentată de ministrul pentru afaceri europene Jean Leonetti.


“Sînteţi călduros bineveniţi în familia europeană”, le-a spus liderilor croaţi preşedintele UE, Herman Van Rompuy, adăugînd însă că acesta ”nu este încă sfîrşitul drumului pentru Croaţia”. “Reformele trebuie să continue înainte de data aderării”, a subliniat el. “Asistăm la un eveniment istoric care, măsurat în funcţie de importanţa sa pentru poporul croat, nu are egal decît în declaraţia de independenţă a ţării noastre”, a afirmat preşedintele croat, pe 9 decembrie.


Sursa: Karadeniz-press.ro
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.