DESPRE ”PAȘAPORTUL DE AUR” MALTEZ ȘI VARIANTELE DE PROCURARE ”ANGRO” A ACESTUI DOCUMENT

07.11.2013
Foto: maltatoday.com.mt

Începînd cu luna octombrie, în mass media-malteză a fost discutată posibilitatea și oportunitatea lansării programului privind obținerea permisului de ședere sau a cetățeniei malteze în schimbul unor investiții serioase în economia țării. Jurnaliștii și experții se bazau pe experiența altor țări europene, unele dintre care au reușit să depășească criza datorită implementării acestui program.

 

Recent, guvernul Maltei a declarat că un asemenea proiect este definitivat pe parcursul cîtorva luni și în curînd va fi lansat. Inițial programul a fost elaborat cu scopul de a acorda permisul de ședere permanentă, iar ulterior s-a transformat într-un program pentru persoanele particulare înstărite. La rîndul său, acest program a fost reformat și actualizat de guvernul laburist într-un program de cetățenie internațională.

 

Programul a primit denumirea de ”Individual Investor Programme” (IIP), iar guvernul lui Joseph Muscat a declarat că deja în anul 2014, veniturile la buget vor constitui 30 mil. euro. Cît privește programul, invistițiile din partea solicitantului de cetățenie malteză trebuie să fie de minimum 650 de mii de euro. În cazul în care cetățenie solicită o familie din 5 persoane, suma scade pînă la 185 mii de euro. ”Pașaportul de aur” maltez permite participarea la toate scrutinele și circulația liberă prin toată Uniunea Europeană.

 

Însuși programul în esență nu este foarte clar, deoarece a fost amintită o sumă și că acești bani vor fi acumulați într-un fond anumit, însă detalii despre acest fond, deocamdată, nu au fost prezentate. De menționat că în Malta există un program de naturalizare care prevede o mulțime de condiții, însă aceasta nu întotdeauna rezultatul, în timp ce programul investițional propus acum de guvern, de facto, înseamnă cumpărare.

 

Ministrul de interne al Maltei, Manuel Manila, a menționat că numele noilor cetățeni deținători ai ”pașaportului de aur” nu vor fi afișate din principiu. Oficialul imediat a fost acuzat de încălcarea legii, care prevede că informația despre toți cetățenii Maltei trebuie să fie deschisă, notează ”Malta Today”. Critica s-a acutizat atunci cînd o organizație comercială (”Henley”), care contribuie la întocmirea cererilor pentru investitori și oferă consultanță, a fost desemnată în calitate de unica organizație care, din numele Maltei, va primi și procesa cererile. Cu alte cuvinte, această organizație este partenerul exclusiv al ministerului.

 

”Este o situație fără precedent în practica mondială, care pune în pericol toate programele existente în lume pentru obținerea cetățeniei de către investitorii înstăriți. Bineînțeles, ministrul de interne al Maltei deja a declarat că decizia finală privind acordarea cetățeniei va aparține statului. Însă în orice caz, această decizie se va baza anume pe recomandările companiei ”Henley”, care se va ocupa de due diligence a potențialilor participanți la program”, a comentat informația președintele ”APEX Capital Partners Corp”, Nuri Kats.

 

”Totodată, în conformitate cu proiectul legii, compania ”Henley” nu va fi obligată să transmită toată informația importantă despre solicitant Agenției de Stat ”Identity Malta”, creată recent. Compania va transmite doar recomandări. În practica mondială nu a mai fost un asemenea precedent, cînd o companie a consultat statul privind aprobarea propriilor clienți. În asemenea probleme importante doar statul trebuie să se ocupe de sistemul de acordare a cetățeniei”, a precizat Nuri Kats.

 

Liderul opoziției a criticat dur acest program, promițînd că în cazul venirii la putere a Partidului Naționaliștilor să retragă cetățenia persoanelor care au obținut-o în cadrul acestui nou program. Oponenții acestei abordări, care reprezintă majoritatea, indică asupra faptului că, indiferent de modalitatea de obținere a cetățeniei, această este o chestiune serioasă de stat și retragerea ei este imposibilă pentru că va contraveni Constituției. Unul dintre motivele principale pentru care ministrul de interne poate priva persoana de cetățenie este crearea pericolului pentru securitatea națională.   

 

   Sursa:  maltatoday.com.mt

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.