HUGO CHAVEZ NU POATE SĂ DEPUNĂ JURĂMÎNTUL

10.01.2013
Foto: rtv.net

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, care suferă de cancer, nu va depune mîine jurămîntul pentru un nou mandat prezidenţial, urmînd să facă acest lucru la o dată ulterioară în faţa Curţii Supreme de Justiţie, a anunţat preşedintele Adunării Naţionale, Diosdado Cabello.

 

Spitalizat din 10 decembrie în Cuba, unde este tratat de cancer, şeful statului "a cerut să se anunţe că, la recomandarea echipei sale medicale (...), procesul de recuperare postoperatorie se va prelungi dincolo de 10 ianuarie, motiv pentru care el nu se va putea prezenta la această dată în faţa Adunării Naţionale" pentru a fi învestit în funcţie, a declarat Cabello în faţa deputaţilor.

 

Cu toate acestea, Guvernul invocă faptul că Legea fundamentală conţine o prevedere potrivit căreia dacă preşedintele ales nu poate depune jurămîntul în faţa Adunării, să facă acest lucru în faţa Curţii Supreme de Justiţie.


Sursa: newsru.com

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.