LEANCĂ ŞI GRIŞCENKO OPTEAZĂ PENTRU UN REGIM FACILITAT DE COMERŢ LA FRONTIERA MOLDO-UCRAINEANĂ

07.07.2011

Despre problema nemulţumirilor locuitorilor satului Palanca privind interzicerea staţionării maşinilor care traversează zona şi posibilitatea localnicilor de a-şi vinde producţia agricolă pe segmentul de autostradă Odesa-Reni au discutat miniştrii de externe din Moldova şi Ucraina. Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a anunţat că MAEIE optează pentru reglementarea grabnică a acestui conflict şi încheierea unui acord de colaborare economică a locuitorilor din raioanele de la graniţa acestor ţări aşa încît locuitorii să poată vinde recolta. Omologul său, Constantin Grişcenko, a fost de acord cu ministrul moldovean, menţionînd că, în scurt timp, în acest scop, vor fi implicaţi experţi în domeniu. Discuţia între cei doi oficiali a avut loc în contextul vizitei oficiale a ministrului ucrainean de externe Constantin Grişcenko la Chişinău.

 

„Am discutat astăzi cu domnul ministru ca înţelegerile convenite să fie respectate şi să nu fie create probleme suplimentare. Ceea ce am mai discutat astăzi, şi mă bucur să găsesc o reacţie pozitivă, este cum am putea să creăm anumite condiţii favorabile, pentru a permite locuitorilor din Palanca să desfăşoare o activitate economică în regiunea respectivă, fără a aduce prejudicii regimului vamal”, a spus Iurie Leancă. La rîndul său, ministrul ucrainean a anunţat că Moldova şi Ucraina duce un dialog mai vast în ceea ce priveşte posibilitatea extinderii cooperării economice între locuitorii tuturor raioanelor de la frontiera comună.

 

Cei doi miniştri de externe au semnat şi o declaraţie comună privind cooperarea în domeniul integrării europene. Aceasta prevede depunerea eforturilor comune pentru conformarea la standardele europene şi integrarea europeană a ambelor ţări. Totodată, o temă aparte a întrunirii a fost cea cu privire la reluarea negocierilor în formatul „5+2” pe marginea reglementării diferendului transnistrean. Grişcenko a menţionat că Ucraina regretă faptul eşuării tratativelor din iunie curent, optînd pentru reluarea acestora şi atingerea unui consens deja în toamna acestui an.

 


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.