MOLDOVA A LANSAT NEGOCIERILE CU COMISIA EUROPEANĂ PRIVIND ADERAREA LA SPAŢIUL EUROPEAN COMUN DE AVIAŢIE

28.07.2011

Guvernul Moldovei şi Comisia Europeană au lansat astăzi negocierile oficiale privind semnarea Acordului de aderare a republicii la spaţiul aerian unic european. Potrivit comunicatului serviciului de presă al Guvernului Moldovei, prima rundă de negocieri a avut loc astăzi la Chişinău. Echipa de negociatori este condusă de secretarul general al Guvernului Republicii Moldova, Victor Bodiu. El a subliniat că Moldova este extrem de interesată de semnarea cît mai rapidă a Acordului privind aderarea la ECAA, deoarece aceasta va duce la scăderea preţurilor la bilete de avion în republică, la diversificarea rutelor, creşterea afluxului de turişti străini şi majorarea veniturilor la bugetul de stat.

 

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Dirk Schuebel, a menţionat că lansarea negocierilor privind aderarea Moldovei la ECAA confirmă caracterul intens şi profund al relaţiilor republicii cu UE. El a subliniat că finalizarea cu succes a negocierilor ar însemna aderarea republicii la ECAA, care va stimula concurenţa în domeniul aviaţiei naţionale, gestionarea traficului aerian, implementarea standardelor europene în domeniul transportului aerian şi sporirea siguranţei acestuia. Dirk Schuebel a promis să acorde Moldovei tot sprijinul necesar în procesul negocierilor şi realizarea Acordului privind spaţiul aerian unic între republică şi UE.

 

Conducerea Directoratului General pentru Mobilitate şi Transport al Comisiei Europene a subliniat că Moldova este un candidat clar de aderare la ECAA, iar acest pas va aduce avantaje economice şi sociale importante pentru ţară, va însemna aderarea acesteia la Clubul ţărilor europene. Oficialii europeni au atenţionat că aceasta presupune eforturi şi reforme, dar au subliniat disponibilitatea CE de a oferi asistenţa necesară.

 

Se preconizează că negocierile între Moldova şi Comisia Europeană privind semnarea Acordului de aderare la spaţiul aerian unic european se vor desfăşura în trei runde. Următoarele două runde de negocieri sînt programate pentru lunile septembrie şi octombrie 2011.

 

Mandatul Comisiei Europene privind negocierile respective cu republica a fost aprobat la Reuniunea Consiliului European pentru Transporturi pe 16 iunie. Potrivit surselor din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, semnarea unui acord de servicii libere aeriene cu Uniunea Europeană va permite companiilor aeriene autohtone să-şi extindă activitatea în spaţiul Uniunii Europene, va stimula concurenţa pe piaţa aeriană, va îmbunătăţi calitatea serviciilor prestate clienţilor, ceea ce va permite creşterea fluxului de turişti, precum şi vor fi reduse preţurile pentru biletele de avion. De asemenea, se vor deschide noi oportunităţi pentru dezvoltarea aeroporturilor din Chişinău, Bălţi, Mărculeşti şi Cahul.

 


Sursa: noi.md

 

Anonymous
bine

Foarte bine dear fi asa ceva da nu stie

31 Oct 2011- 10:30 după amiază

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.