Republica Moldova a semnat Acordul privind Zona de comerţ liber între statele CSI, împreună cu alte şapte state membre ale Comunităţii. Documentul a fost semnat în cadrul şedinţei şefilor de guverne din CSI de la Sankt Petersburg de către prim-miniştrii Moldovei, Federaţiei Ruse, Ucrainei, Belarusului, Kazahstanului, Armeniei, Kîrgîzstanului şi Tadjikistanului. Se preconizează că Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Uzbekistanul vor lua o decizie în acest sens pînă la finele anului 2011. Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat că în pofida aşteptărilor, în urma unor negocieri lungi, aprige, dar constructive, şefii executivelor din CSI au convenit asupra problemei principale privind semnarea acordului respectiv.
Vladimir Putin a amintit că Acordul privind comerţul liber iniţial a fost semnat în anul 1994, însă nu toate statele, inclusiv Rusia, au ratificat acest tratat. Premierul rus a menţionat că acest acord de facto nici nu a funcţionat. Totodată, Vladimir Putin a precizat că în primul semestru al anului 2011volumul schimburilor comerciale în cadrul CSI s-a majorat cu 48%, depăşind suma de 134 de miliarde de dolari. „Ţinînd cont de faptul că ne-am dezvoltat cu asemenea ritmuri în lipsa Acordul de comerţ liber, se poate doar presupune cum se va dezvolta colaborarea după semnarea documentului”, a menţionat premierul rus. Potrivit lui Vladimir Putin, semnarea acordului înseamnă anularea taxelor de export şi import la mai multe mărfuri. Totodată, părţile au remarcat existenţa anumitor probleme, însă acordul stipulează termenii în care toate impedimentele vor fi înlăturate.
De asemenea, în cadrul şedinţei de la Sankt Petersburg a fost semnat Acordul privind principiile de bază în domeniul politicii şi controlului valutar, precum şi un şir de documente privind colaborarea în sfera socială, sferă asigurării securităţii industriale, combaterea crimei organizate, politica în domeniul migraţiei, asigurarea securităţii aeriene etc.
Sursa: noi.md
Publică un comentariu nou