MOLDOVENII DIN STATELE UNDE ȚARA NOASTRĂ NU ARE REPREZENTANȚĂ DIPLOMATICĂ, VOR BENEFICIA DE ASISTENȚĂ CONSULARĂ

02.08.2023

 

 

Parlamentul a ratificat CONVENȚIA statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare.

 

Proiectul de lege care presupune acest lucru a fost votat în a doua lectură de 56 de deputați. Astfel, cetățenii Republicii Moldova care se vor afla în situații dificile în statele unde țara noastră nu are reprezentanță diplomatică vor putea beneficia de asistență consulară oferită de misiunile diplomatice sau cele consulare ale statelor membre GUAM (Georgia, Ucraina și Republica Azerbaidjan).

 

În mod similar, Republica Moldova va oferi suport cetățenilor din celelalte state. Convenția statelor-membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare a fost semnată în anul 2022, la New York. Documentul reconfirmă voința statelor părți de a contribui la dezvoltarea cooperării în sfera consulară în vederea îmbunătățirii sistemului de protecție a drepturilor și intereselor cetățenilor acestora.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.