În luna noiembrie, în capitala Azerbaidjanului a avut loc Forumul Internaţional Umanitar, ce se desfăşoară al treilea an la Bacu. Copreședinţii forumului sînt preşedintele azer şi cel rus Ilham Aliev şi Vladimir Putin.

Evenimentul este de rang înalt – printre 800 de delegaţi din 70 de ţări, 13 sînt laureaţi ai Premiului Nobel, foşti şefi de stat, politicieni, savanţi, oameni de cultură. Fostul preşedinte al Turciei, Suleiman Demirel, în vîrstă de 89 de ani, a fost întîmpinat de cei prezenţi foarte călduros, cu un deosebit respect.

Tema principală a forumului a fost dialogul reprezentanţilor diferitor culturi, naţionalităţi şi confesiuni, păstrarea civilizaţiei umane, în general. O temă globală, sună patetic, dar în realitate e una foarte importantă, dacă nu chiar principală, ţinînd cont de evenimentele din lume.

În acest sens, Azerbaidjanul are un comportament exemplar, păstrînd monumentele reprezentanţilor tuturor culturilor şi confesiunilor de pe acest teritoriu. De exemplu, în prezent aici sînt restaurate un locaş antic zoroastrian, o biserică creştină şi Moscheea Juma (Shah Abbas), care are 1270 de ani.

Desigur, e greu să comparăm posibilităţile noastre şi ale Azerbaidjanului, economia căruia a crescut în ultimii 10 ani de 3,4 ori, veniturile bugetare – de 20 de ori, salariul – de şase ori, pensiile de nouă ori. În această perioadă au fost create 1,2 milioane de locuri de muncă. Totodată, păstrarea patrimoniului istoric constă nu atît în bani, cît în grija faţă de dezvoltarea şi întărirea statului.

Ceea ce este remarcabil în această ţară este că aici nu se axează doar pe petrol şi gaze, dar se dezvoltă şi alte ramuri. Foarte multe mijloace sînt investite în cultură, o atenţie majoră i se acordă educaţiei. „Omul instruit poate fi indus în eroare mai greu”, spune preşedintele azer.

În realitate forumul constituie o posibilitate în plus de a-i vorbi lumii despre Azerbaidjan, ca stat laic modern. Oaspeţii care au venit la Bacu din 70 de state au avut o mulţime de impresii nu doar de la participarea la forum, dar şi de la excursiile în regiunile ţării, unde au fost întîmpinaţi cu o ospitalitate debordantă.

Ganja este un oraş antic, vechi de circa 2,5 mii ani. Se consideră că oraşul a apărut în regiunea Drumului Mătăsii ca o aşezare, devenind apoi capitala hanatului Ganja. Ca şi toate locurile antice, este învăluit de legende. Potrivit uneia dintre ele, oraşul a fost fondat pe locul unde un călător a găsit un tezaur enorm. Ganja în traducere înseamnă ”tezaur”.

La începutul secolului IX hanatul a fost cucerit de Rusia, care considera că Ganja este ”cheia spre provinciile Persiei”. Însă fortăreaţa Ganja nu a fost cucerită atît de uşor. Hanul Javad a refuzat să se predea armatei ruse, declarînd că militarii ruşi vor intra în oraş ”doar peste cadavrul lui”. Şi într-adevăr, el a murit apărînd oraşul Ganja împreună cu fiul său. Generalul Ţiţianov, care conducea armata rusă, în semn de respect faţă de bărbăţia apărătorilor, a dat ordin ca hanul Javad să fie îngropat în centrul orașului, ca un erou. Acum, în locul înhumării se înalţă mausoleul lui Javad-han.

În Azerbaidjan se investeşte foarte mult în dezvoltarea oraşelor şi regiunilor. De exemplu, centrul vechi în Ganja este restaurat ideal conform unui proiect unic – niciun fel de construcţii auxiliare diforme, peste tot sînt trotuare, havuzuri, bănci, vazoane cu flori. Faţadele clădirilor amplasate de-a lungul oraşului vechi sînt placate cu cărămidă roşie – materialul de construcţie tradiţional.

În curţi cresc curmali şi rodii, foarte firesc, ca merii și prunii la noi. M-a mirat că acei copaci zvelţi, despre care citisem în poveştile asiatice, sînt de fapt platani. În centrul oraşului Ganja platanii sînt enormi, martori ai istoriei multiseculare.

Oraşul condus de primarul Elmar Veliev este menţinut în ordine şi curăţenie. Un alt fapt ce m-a frapat – avînd relaţii neunivoce cu Rusia, chiar la intrarea în oraş se înalţă un monument al eroilor sovietici, căzuţi pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La fel, foarte bine îngrijit. Desigur, această grijă şi atenţie din partea autorităţilor faţă de istorie merită tot respectul.

Ganja este patria marelui poet şi gîngitor Nizami Ganjavi. Mormîntul lui grandios constituie un loc de pelerinaj şi de închinare poetului. Aici este amenajat un parc, unde se înalţă compoziţii sculpturale ale eroilor din operele principale ale lui Nizami – din cinci poeme ”Cinci nestemate”.

Clasica este nemuritoare. Şi în poemele lui Nizami pot fi găsite multe paralele cu perioada contemporană. În unul dintre acestea se povesteşte legenda cum Alexandru Macedonschi a venit la regina oraşului Bardî Nushabe în chipul unui oaspete. Regina l-a cunoscut, însă nu şi-a dat arama pe faţă. Cînd el a cerut mîncare, i s-au adus bijuterii din aur. “Oare aurul se mănîncă?”, a întrebat oaspetele. La care regina i-a răspuns: „Dacă el nu se mănîncă, atunci de ce luptăm pentru el?”

Într-un alt poem, un şah se plimba cu vizirul său, care era foarte înţelept şi pricepea graiul animalelor. Ei au văzut două bufniţe. Şahul l-a întrebat pe vizir despre ce vorbesc ele. Vizirul îi spune că o bufniţă vrea să-şi mărite fata, dar se îngrijorează că nu va avea zestre. Iar a doua îi spune: pe timpul acestui şah vor fi distruse atîtea localităţi, că va fi zestre destulă.

Nu departe de Ganja se află un orăşel al nemţilor, care a fost restaurat complet din contul statului. Istoria acestuia este tragică – în 1942 nemţii au fost strămutaţi în Kazahstan. De atunci aici nu a mai locuit nimeni.  

Acum, toate casele au fost placate cu lemn, acoperişurile au fost schimbate, au fost instalate ferestre termopan, drumurile au fost reparate, peluzele amenajate, havuzurile reparate. Orăşelul este populat din nou. Însă de această dată nu de nemţi.

A fost restaurată şi biserica catolică, unde este amplasat un muzeu de studiere a ţinutului.

Aici s-a păstrat şi o fabrică de vinuri, construită de nemţi. Acum aici se produc vinuri locale, de Ganja.

Regiunea Ganja este vestită prin izvoarele de apă minerală şi cu naftalan – petrol curativ. Naftalanul este utilizat ca un remediu foarte eficient pentru afecţiunile dermatologice, reumatice şi neurologice.

Există o legendă şi despre descoperirea proprietăţilor curative ale naftalanului. Prin acest teritoriu trecea o caravană care a lăsat aici să moară o cămilă bolnavă. Cînd caravana a trecut înapoi, cămila era vie şi sănătoasă, pentru că se scăldase în petrolul fermecat.

Bucătăria azeră seamănă puţin cu cea moldovenească. Multe fructe şi legume, nuci, murături. Salata la grătar, de exemplu, nu este altceva decît vinete, ardei graşi, roşii şi ceapă coapte la grătar. E o variaţie a ghiveciului nostru cu iz de fum. Locuitorii se mîndresc foarte mult cu pelmenii microscopici, de 1-1,5 centimetri, cu umplutură din ovină – duşbara. Se servesc cu bulion, în care se adaugă oţet.

Pilaful aici este deosebit, se găteşte şi se serveşte separat, ca mămăliga moldovenească cu tocăniţă. Orezul aromat, turta coaptă pînă la rumenire, pe care a fost gătit orezul, la care se adaugă carnea de berbec, pregătită în diverse feluri – cu verdeaţă, cu fructe şi fructe uscate, condimente. De exemplu, buglama este carne de berbec, înăbuşită cu condimente.

Turiştilor le place foarte mult carnea sau peştele cu legume coapte într-o tigaie rotundă de fier. Mîncarea se serveşte direct din aceste tigăi. De asemenea, sînt căutate murăturile, dar nu numai castraveţii – roşii-varză, dar şi coarnele, prunele şi corcoduşele. Murăturile multicolore seamănă cu cele din Găgăuzia. Sînt folosite şi sosuri speciale. Cel mai răspîndit este narşarab (în traducere – „vin din rodii”) din suc de rodii.

Cuptorul tandîr. Aici se coace pîinea.

Am gustat şerbetul. Nu ştiu de ce credeam că e din categoria dulciurilor. Dar de fapt este o băutură din coji de lămîie. La prepararea copturilor se folosesc multe nuci şi fructe uscate, care sînt servite şi separat.

La sărbătoarea vinului din Ganja putea fi gustat motal – un fel de caşcaval din lapte de oaie, ţinut în piele de oaie. Denumirea acestui caşcaval figurează în multe proverbe şi poveşti populare. De exemplu: „Poţi alunga cîinele de la motal, însă caşcavalul totuna se va ţine de el”.

Ghidul Iskender Taghiev a fost numit în cinstea lui Alexandru Macedonschi, care este preţuit şi respectat în Asia drept un ostaş şi cuceritor talentat. Ţine în mînă un strugure, care seamănă cu Moldova. Dar aici se numeşte: Prima, Boianul Negru, sau Victoria. Sînt diferite versiuni.

Sărbătoarea recoltei în Ganja. Eroii principali sînt copiii. E uimitor, dar toţi cîntă, declamă, cîntă sau meșteresc ceva cu propriile mîini.

Muzicanţii cîntă la tor – un fel de balalaică, spun ei.

Covoare din muzeu.

Irina Astahova