PASAGERII CURSELOR AERIENE CARE AJUNG CU ÎNTÎRZIERE LA DESTINAȚIE POT PRIMI COMPENSAȚII BĂNEȘTI

28.02.2013
Foto: euromag.ru

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, la 26 februarie curent, că pasagerii curselor aeriene cu escală, care ajung la destinaţia finală cu o întîrziere de trei ore sau mai mare, trebuie să primească o compensaţie.

 

Indemnizaţia va fi primită chiar şi în cazul în care cursa iniţială nu a avut o întîrziere de trei ore, interval care dă dreptul la compensaţie, potrivit jurisprudenţei europene.

 

Această compensaţie se va situa între 250 şi 600 de euro, în funcţie de distanţa de zbor şi va fi determinată de ultima destinaţie la care ajunge pasagerul după ora prevăzută, a amintit Curtea într-un comunicat.

 

Curtea cu sediul la Luxemburg a ajuns la această concluzie după ce a fost consultată de Curtea Federală de Justiţie a Germaniei, Bundesgerichtshof, cu privire la cazul unei pasagere, Luz-Tereza Folkerts, care a suferit o întîrziere totală de 11 ore cu Air France, de la Bremen (Germania) la Asunción (Paraguay), cu escale la Paris (Franţa) şi Sao Paulo (Brazilia).

 

Prima cursă a înregistrat o întîrziere de aproape două ore şi jumătate la decolare, faţă de ora iniţială, fapt pentru care Folkerts a pierdut, la Paris, legătura cu Sao Paulo. Pasagera a fost reprogramată pentru o cursă ulterioară, tot a companiei Air France, însă, cînd a ajuns la Sao Paulo, era prea tîrziu pentru a prinde legătura cu Asunción, astfel că a ajuns la această destinaţie cu o întîrziere de 11 ore faţă de ora de sosire prevăzută iniţial.

 

Air France a fost condamnată la plata unei indemnizaţii către Folkerts, însă compania a formulat recurs la Bundesgerichtshof.

 

În această situaţie, Curtea Federală de Justiţie a Germaniei a întrebat Curtea de Justiţie a UE dacă un pasager al unei companii aeriene poate fi compensat atunci cînd, la plecare, cursa a avut o întîrziere mai mică de trei ore, însă pasagerul a ajuns la destinaţia finală cu o întîrziere de trei ore sau mai mare faţă de ora de sosire prevăzută iniţial.

 

Curtea Europeană argumentează că negarea dreptului la indemnizaţie în cazul acestor pasageri ar însemna o diferenţă de tratament nejustificată, dat fiind faptul că şi aceştia suferă o pierdere de timp ireversibilă.

 

Sentinţa de azi stabileşte, de asemenea, o serie de situaţii în care compensaţiile financiare, pe care trebuie să le plătească transportatorii aerieni, se pot atenua: condiţia este ca întîrzierea să fi fost cauzată de „circumstanţe extraordinare” ce nu au putut fi evitate.

 

Sursa: evz.ro
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.