SARKOZY: ÎN FRANŢA SÎNT PREA MULŢI STRĂINI

09.03.2012
Foto: rfi.fr

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat în cadrul unor dezbateri televizate că numărul de imigranţi în ţară este în continuă creştere, în timp ce integrarea acestora în societatea franceză este tot mai dificilă.

 

„Sistemul nostru migraţional lucrează din ce în ce mai rău, pentru că avem prea mulţi străini pe teritoriul ţării şi nu mai sîntem în stare să le găsim locuri de trai, de muncă sau şcoli pentru copiii lor”, a declarat Sarkozy, citat de France Press.

 

Liderul francez a reiterat promisiunea, făcută anterior, de a reduce fluxul de persoane ce sosesc în ţară din străinătate, în cazul în care va fi reales în postul de preşedinte, scrutinul fiind programat pentru aprilie curent.

 

Potrivit lui Sarkozy, imigraţia ar putea constitui un beneficiu pentru societatea franceză, însă aceasta trebuie restricţionată, prin introducerea unor cerinţe mai dure faţă de persoanele care doresc să obţină un permis de şedere în Franţa.

 

Totodată, şeful statului francez a declarat că intenţionează să reducă indemnizaţia pentru imigranţii care au trăit în Franţa timp de 10 ani, însă au activat în cîmpul muncii doar 5 ani dintre aceştia.


Sursa: BBC

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.