UCRAINA A MODIFICAT REGULILE VAMALE

31.05.2012
Foto: seap.ro

În ajunul Campionatului European de fotbal (Euro-2012), Ucraina a modificat regulile vamale. Începînd de mîine, 1 iunie, în Ucraina va intra în vigoare noul Cod vamal.


Conform noului Cod vamal, persoanelor care călătoresc cu transport terestru sau acvatic li se oferă dreptul de a introduce fără taxă pe teritoriul ţării mărfuri în sumă de 500 de euro, iar pasagerilor curselor aeriene – pînă la 1000 de euro. Anterior, cetăţenii străini puteau aduce în Ucraina fără a achita taxă mărfuri în valoare de pînă la 200 de euro. Totodată, masa totală a mărfurilor aduse nu trebuie să depăşească 50 kg, supragreutatea constituind obiectul unei taxe de 10% şi TVA în valoare de 20%.


Codul vamal prevede responsabilitatea personală a grănicerului pentru încălcările prevederilor regulamentului. Totodată, angajaţii Serviciului vamal nu sînt în drept să reţină încărcătura pe o perioadă mai mare de 4 ore.

 

Sursa: Viza.md
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.