ZONA EURO TRIMITE UN MESAJ DE SPRIJIN GRECIEI ÎN PLINĂ CRIZĂ POLITICĂ

15.05.2012
Foto: mediafax.ro

Zona euro şi-a reafirmat luni seară sprijinul "ferm" faţă de menţinerea Greciei în uniunea monetară, în momentul cînd Atena încearcă disperată să găsească o soluţie la criza politică ce îi ipotechează viitorul.

 

Tările membre ale zonei euro au "intenţia fermă de a păstra Grecia" printre ele, a asigurat preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, extrem de critic faţă de "propaganda" celor care evocă posibilitatea ca Atena să fie exclusă. "Posibilitatea ca Grecia să iasă din zona euro nu a fost subiect de dezbateri, nimeni nu a pledat în acest sens" în timpul serii, a insistat el la sfîrşitul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe ai celor 17 la Bruxelles.

 

"Sîntem 17 state membre, coproprietari ai monedei noastre comune, nu m-am gîndit nicio secundă ca Grecia să părăsească zona euro, este un nonsens, este absurd, este propagandă", a subliniat primul ministru luxemburghez.

 

"Nu-mi place modul în care unii ameninţă Grecia în fiecare zi, acesta nu este un mod de a trata prietenii şi cetăţenii din Uniunea Europeană", a insistat el.

 

Aceste remarci contrastează puternic cu cele adoptate recent de mai mulţi lideri europeni, care păreau să-şi fi pierdut răbdarea cu Atena.

 

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a lovit recent cu pumnul în masă afirmînd că Grecia trebuie să decidă dacă doreşte sau nu să rămînă în "clubul" euro.

 

Ministrul german de finanţe şi candidat la şefia Eurogrupului, Wolfgang Schäuble, şi-a menţinut, sosind la Bruxelles, un discurs de fermitate, excluzînd orice relaxare a planului de reforme cerut Atenei. "Nu văd ce am putea face mai mult în termeni de negocieri" cu grecii, a spus el. Asigurînd în acelaşi timp că în substanţă planul nu va fi renegociat, Juncker a evocat o posibilă prelungire a termenului de punere în aplicare. Trebuie "abordate punctele în ordine: în primul rînd un guvern grec, apoi acesta trebuie să ştie că el este angajat în favoarea programului convenit", a spus el, adăugînd că "în cazul în care apar circumstanţe extraordinare, eu nu exclud a priori să se vorbească despre o prelungire a termenului" de punere în aplicare a măsurilor luate.

 

Şeful statului grec, Carolos Papoulias, a propus luni seară formarea unui guvern de tehnocraţi, o ultimă carte pentru a încerca să evite noi alegeri în ţară şi să liniştească zona euro. O nouă întîlnire a liderilor de partid este programată pentru marţi.

 

În afară de Grecia, reuniunea Eurogrupului, ce nu a condus la nicio decizie oficială, a permis să se abordeze dificultăţile din Spania, care tocmai a anunţat o reformă bancară, impunînd băncilor ei să pună deoparte în conturile lor 30 de miliarde de euro de noi provizioane din cauza împrumuturilor imobiliare cu risc.

 

Sursa: agerpres.ro


 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.